[EXCLUSIV- VIDEO] Cea mai bună luptătoare a României își petrece Sfintele Paști, acasă, la Reșița
Am întâlnit-o pe luptătoarea noastră valoroasă tot în sala de lupte. Alina Vuc a declarat în exclusivitate pentru Radio Reșița:
Alina Vuc: ”Îmi doresc un an 2018 la fel de bun ca și 2017!”
Articol editat de Cristina Corocan, 8 aprilie 2018, 10:16 / actualizat: 8 aprilie 2018, 17:50
Reșițeanca Alina Vuc a avut un an 2017 excelent, iar 2018 a început la fel.
Am întâlnit-o pe luptătoarea noastră valoroasă tot în sala de lupte. Alina Vuc a declarat în exclusivitate pentru Radio Reșița:
Alina Vuc: ”Îmi doresc un an 2018 la fel de bun ca și 2017!”
”Bine v-am găsit! mă bucur că ne-am întâlnit astăzi în sala unde am început să practic luptele și unde mi-am petrecut copilăria. Anul 2017 a fost cel mai bun an din cariera mea sportivă, de până acum, sper. Am reușit să cuceresc medalia de bronz la CE, medalia de argint la CM de senioare, acea medalie cu care am intrat în istoria luptelor feminine românești, medalia de argint cu echipa la Cupa Europei, tot o premieră pentru România. Mi-au trebuit 15 ani pentru a ajunge aici. Dar vreau să continui câțiva ani buni și de aici încolo. În aceste zile am un program normal, curățenie, mâncare, antrenamente ușoare, vizite la prieteni etc. Nu trebuie să fac pauză deloc pentru că urmează Campionatele Europene. Am schimbat categoria de la început de an, sunt la 50 de kg acum și o să vedem ce o să fie luna viitoare la Europene. Am fost recent în Japonia, la Cupa Mondială, unde naționala României s-a calificat în premieră. În final România a ocupat locul 7 din cele mai bune 8 echipe ale lumii. Este o performanță mare pentru noi, iar eu am câștigat 3 din 4 întâlniri. Stagiul de pregătire din Asia a fost cel mai bun la care am participat până acum, au fost campioane olimpice și mondiale la Tokio. Urmeează pentru noi un stagiu de pregătire în Turcia, iar după Campionatul European. Eu îmi doresc ca 2018 să fie la fel de bun ca și 2017, a spus Alina Vuc.”
Alina ne-a mărturisit că are puține prietene, dar bune cu care își petrece majoritatea timpului. Când are liber se odihnește, se recuperează după perioadele de pregătire, concursuri. Le mulțumește tuturor antrenorilor ei, dar în special celui care i-a dat startul în această carieră, Nicolae Constantin de la CSM Reșița.
Le transmit tuturor ascultătorilor Radio Reșița să aibă un Paști liniștit și multă sănătate, a mai spus Alina Vuc.
Deși nu ține un regim alimentar sportiva nu renunță la antrenamente nici măcar când este în vacanța de Paști. Alergare ușoară sau chiar fotbal sunt unele din opțiunile sale în aceste zile.
În România, fetele au scos rezultate la fel de bune ca și băieții, spune Alina, care apreciază relația pe care o are cu cei de la Clubul CSA Steaua București, dar și suținerea din partea Federației de specialitate și Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Reamintim, la Campionatele Mondiale de la Paris, Alina Vuc a câștigat primele patru meciuri avute de la categoria 48 de kilograme și a avansat în finală. Ea a învins-o pe australianca Rupinder Kaur (4-0), pe bielorusa Vialeta Chyryk (5-4), pe canadicanca Jasmine Mian (3-0) și pe turcoaica Evin Demirhan (13-2). În ultimul act al întrecerii, ea a fost învinsă de japoneza Yui Susaki (4-14).
Alina Emilia Vuc are 24 de ani și este legitimată la CSA Steaua. Ea a fost inițiată în tainele acestei discipline de Nicolae Constantin, la CSM Reșița.
Cristina Corocan