[VIDEO] Eurovision 2018: Trupa The Humans intră în concurs în a doua semifinală pe locul 2
Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 aprilie 2018, 12:46
În prima semifinală, care va avea loc pe 8 mai, vor intra în concurs, în ordine: Azerbaidjan, Islanda, Albania, Belgia, Cehia, Lituania, Israel, Belarus, Estonia, Bulgaria, Macedonia, Croaţia, Austria, Grecia, Finlanda, Armenia, Elveţia, Irlanda şi Cipru.
Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision Song Contest 2017, şi interpretele de fado Ana Moura şi Mariza vor cânta în calitate de invitaţi pe scena ediţiei din acest an a competiţiei muzicale.
The Humans a câştigat, pe 25 februarie, trofeul selecţiei naţionale Eurovision România cu piesa „Goodbye”, după ce a primit 3.277 de voturi din partea publicului. Melodia, compusă de Alexandru Matei şi Alin Neagoe, pe versurile Cristinei Caramarcu, a fost desemnată exclusiv de telespectatori să reprezinte România la Eurovision Song Contest.
Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia.