Chiar dacă Osaka a spulberat-o, Simona Halep este optimistă și motivată
Scorul final a fost 6-3,6-0 pentru Osaka.
Articol editat de Cristina Corocan, 17 martie 2018, 09:14 / actualizat: 17 martie 2018, 10:28
Scorul final a fost 6-3,6-0 pentru Osaka.
”Nu am fost pregătită să joc acest meci și am evoluat prost. Partea bună este că am jucat semifinale, după multe săptămâni de pauză. E o înfrângere greu de digerat, însă îmi voi reveni, mâine e o nouă zi. Nu sunt surprinsă să văd două jucătoare de 20 de ani în finala de la Indian Wells. Ambele joacă foarte bine și merită să joace finala”, a spus Simona, la conferința de presă.
Puțin confuză, Simona a spus și unde crede ea că s-a ”rupt” meciul. ”Am jucat bine până la 4-3, dar apoi mi-am pierdut concentrarea, nu știu de ce”, a mai spus Halep.
După un prim set pierdut și condusă cu 3-0 în al doilea, Darren Cahill a coborât din lojă să o încurajeze pe eleva lui. Australianul nu s-a putut înțelege cu jucătoarea de pe primul loc mondial de la care nu a primit niciun răspuns.
Australianul a încercat să-i ofere câteva soluții, să-i spună cum să joace punctele care urmează pentru a întoarce soarta partidei. Simona Halep nu a putut pune în practică sfaturile primite de la Darren Cahill și a cedat în al doilea set cu 0-6.
”Ce s-a întâmplat? Haide, spune-mi ce s-a întâmplat? Comiți greșeli după greșeli. Nu ești tu, ăsta nu este jocul tău! Dăm restart aici. Ești capabilă să faci asta. O împingi spre spate cât poți de mult. De aici întoarcem totul. Câte un punct pe rând. Ataci la a doua minge. Dacă nu poți nici așa faci ceva diferit”, i-a spus Darren Cahill.
Pe tot parcursul pauzei, Simona Halep a ascultat tot ce a avut de zis antrenorul ei, fără să aibă însă vreo reacție sau să răspundă în vreun fel,scrie digisport.ro
sursa foto:digisport.ro si telekomsport.ro