Veşti bune de la TAROM!
Articol editat de Daiana Rosca, 5 martie 2018, 15:54
Se pare că noul director general TAROM are un plan care va aduce compania pe profit în cel mai scurt timp. Este vorba despre timişoreanul Werner-Wilhelm Wolff şi echipa sa, care au reuşit să reducă pierderile, astfel compania a încheiat anul 2017 cu pierderi mai mici de 140 milioane de lei.
Se pare că vor fi achiziţionate primele aeronave noi, va fi creat şi un sistem de relaţionare cu pasagerii companiei, împreună cu un sistem performant de Contact Center externalizat care va îmbunătăţi relaţia dintre pasageri şi companie.
Ce beneficii va avea Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, de pe urma acestor investiţii ne explică managerul aeroportului, Daniel Idolu.
„În primul rând această veste trebuie să o contextualizăm şi din punctul meu de vedere întreaga industrie aeronautică din România va avea de câştigat datorită dezvoltării şi modernizării TAROM. Eu cred că Werner-Wilhelm Wolff, aşa cum îl cunosc va conduce această operaţiune de restructurare şi modernizare a companiei TAROM în beneficiul pasagerilor. Şi Traian Vuia va avea beneficii, clar noi am discutat, respectiv dezvoltarea rutelor de zbor la şi de la aeroportul Timişoara va fi o certitudine şi datorită modernizării companiei TAROM„, a precizat pentru Radio România Reşiţa, Daniel Idolu.