Cutremur în fotbalul românesc. Ionuț Lupescu a făcut anunțul oficial
Articol editat de Radio Resita, 11 februarie 2018, 11:26
„Sunteţi mulţi care mi-aţi solicitat de-a lungul ultimului ani să îmi pun experienţa, cunoştinţele şi pasiunea în serviciul fotbalului din ţara mea. V-am auzit, am înţeles, am cântărit şi am luat decizia conformă cu dorinţele voastre, să îmi depun candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal”, a declarat Ionuţ Lupescu, în prezent şef al Comisiei Tehnice a UEFA.
„M-am hotărât să intru în această luptă fiindcă foarte multă lume mi-a cerut să facem ceva pentru fotbalul românesc. În zilele următoare voi face și o conferință de presă pentru a oferi detalii. Mi-am încheiat socotelile cu UEFA, urmează să plec și prin țară pentru a discuta cu membrii afiliați.
De asemenea, în perioada următoare o să prezint detalii și despre echipa cu care intenționez să lucrez. Oricum, conform statutului, președintele are dreptul să propună secretarul general, iar pentru această variantă am deja în minte câteva persoane” a precizat Ionuț Lupescu pentru Gazeta Sporturilor.
Răzvan Burleanu şi-a anunţat deja candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia FRF. Burleanu este în funcţie din 4 martie 2014, când l-a învins, în turul al doilea, pe fostul arbitru Vasile Avram, cu 113 voturi, din 175 exprimate.
Până în prezent, fostul internaţional Marcel Puşcaş şi-a mai anunţat candidatura la conducerea FRF dar acesta a anunțat că îl va sprijini pe Ionuț Lupescu dacă acesta va decide să candideze.