Negocierile pentru formarea noului guvern continuă
Articol editat de Valentina Adam, 22 ianuarie 2018, 11:34
În ultima perioadă s-au purtat negocieri intense în interiorul PSD şi nu se ştie sigur dacă astăzi vor fi anunţate şi numele celor propuşi pentru a ocupa portofoliile în vitorul Executiv.
Structura viitorului Cabinet nu va fi modificată, dar, din viitorul guvern nu vor mai face parte unii din miniştrii Cabinetului Tudose, printre care Marcel Ciolacu şi Marius Nica. Acesta din urmă a demisionat din funcţia de ministru al fondurilor europene.
Nu au fost ridicate, până acum, semne de întrebare pentru finalizarea mandatului pentru miniştrii de la Muncă, Afaceri Interne, Apărare, Agricultură, Dezvoltarea Regională, Afaceri Europene şi Mediul de Afaceri. Potrivit unor surse politice, schimbări ar putea fi la portofoliile Educaţie, Sănătate şi Transporturi.
Se aşteaptă, aşadar, schimbări doar în tabăra social-democraţilor, partenerii de guvernare, cei de la ALDE, au anunţat deja că doresc să-şi păstreze şi în viitorul Executiv portofoliile şi personele aflate în funcţie la Externe, Mediu, Energie, şi Relaţia cu Parlamentul.
Între timp, opoziţia se mobilizează, liberalii anunţă că încep, astăzi, discuţii, cu celelalte formaţiuni politice şi cu orice parlamentar dispus să nu-şi dea votul noului guvern. Strategia PNL este aceea, de a obţine un număr cât mai mare de voturi, pentru a bloca învestirea celui de-al treilea guvern PSD-ALDE.
Votul de investitură este programat pe 29 ianuarie.