Rusia ajută Ucraina în calitate de popor frate
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 decembrie 2013, 12:06 / actualizat: 19 decembrie 2013, 15:08
Rusia va ajuta Ucraina în calitate de ţară şi popor frate, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin.
Şeful statului rus a afirmat totodată că investiţia rusă de 15 miliarde de dolari în titluri de stat ucrainene a fost motivată de dorinţa de a sprijini un partener aflat într-o situaţie dificilă şi nu are legătură cu negocierile Kievului cu Uniunea Europeană.
El a adăugat că măsura a fost luată în mare parte din considerente pragmatice, în condiţiile în care Ucraina a fost un client important al gazului rusesc şi un partener-cheie în cooperarea industrială încă din timpul Uniunii Sovietice.