Șofer român de camion mort în Italia după ce un TIR a intrat pe contrasens
Articol editat de Radio Resita, 12 ianuarie 2018, 20:36
Accidentul a avut loc în apropiere de localitatea Ravenna și s-a produs din cauza șoferului TIR-ului, un italian de 41 de ani care se pare că a adormit la volan și a intrat pe contrasens. După ce a intrat pe contrasens, TIR-ul s-a lovit de o remorcă a altui tir și s-a ciocnit apoi în plin cu un camion care transporta pește, camion condus de românul Marius George Tatarciuc, în vârstă de 31 de ani.
Impactul a fost atât de violent încât cei doi șoferi au decedat pe loc și echipajele medicale de urgență ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru ei.
Conform primelor informații furnizate de presa italiană, românul Marius George Tatarciuc locuia de câțiva ani la Mirano, provincia Veneția.
Poliția din Peninsulă a deschis o anchetă pentru a reconstitui dinamica și cauzele exacte ale accidentului.