Ascultă Radio România Reșița Live

Cele mai mari realizări și descoperiri științifice ale anului 2017

Cele mai mari realizări și descoperiri științifice ale anului 2017

Articol editat de Valentina Adam, 29 decembrie 2017, 11:12

Savanţii au aflat cum se formează aurul şi platina în Univers

Oamenii de ştiinţă au văzut că o cantitate imensă de aur se poate forma când două stele extrem de dense se lovesc una de cealaltă. Cu ajutorul telescoapelor, savanţii au observat acest proces aflat la 130 de milioane ani lumină de Pământ.
De asemenea, studiul publicat în octombrie afirmă că este prima dată când s-a observat coliziunea a două stele neutronice.
Coliziunea a dus la distorsionarea spaţiului-timp şi trimiterea unei unde de lumină de-a lungul Universului. Fapt ce a dus la dezactivarea senzorilor din spaţiu şi de pe Pământ în data de 17 august. De asemenea, specialiştii au reuşit să audă zgomotul acestei coliziuni prin intermediul antenelor proiectate pentru studierea ondulaţiilor Einsteinene din materia cosmică cunoscute cu denumirea de unde gravitaţionale.
Prima detectare a coliziunii dintre două stele neutronice, care a provocat o uriaşă explozie ce a călătorit în timp şi spaţiu, este considerată cea mai importantă descoperire ştiinţifică a anului 2017, a anunţat prestigioasa revistă Science.

O echipă internaţională de savanţi a găsit un continent în Pacificul de Sud

Zeelandia a devenit al optulea continent şi se află pe fundul oceanului între Noua Zeelandă şi Noua Caledonie. Nu a fost întotdeauna un tărâm scufundat – cercetătorii au găsit fosile care sugerează că au existat altfel de specii de plante şi animale care locuiau acolo, de aceea este un continent printre cele şapte deja cunoscute, scrie Business Insider.

Cercetătorii au creat „cel mai apropiat lucru” de o nouă formă de viaţă

Organismele au două tipuri de perechi de aminoacizi: A-T şi G-C. Acest „alfabet” de patru litere scrie ADN-ul nostru şi formează baza pentru toată informaţia genetică a vietăţilor.
Anul acesta, savanţii au creat încă o pereche, denumită X-Y. În noiembrie, aceştia au demonstrat că părţile celulare sintetice pot funcţiona alături de bazele naturale ale ADN-ului în E. coli.
Floyd Romesburg, cercetătorul de la The Scripps Research Institute din California care a condus studiul, a precizat că noua invenţie poate îmbunătăţi felul în care tratăm bolile.

A fost descoperită o nouă cameră în Marea Piramidă din Giza

Cu ajutorul unei tehnici revoluţionare, arheologii au găsit o cameră lungă de câteva zeci de metri. Tehnica specială depinde de particule numite muoni, care sunt formate atunci când radiaţiile cosmice ale supernovelor şi ale găurilor negre ajung la Pământ şi interacţionează cu moleculele de aer.
Astfel, cercetătorii susţin că sunt 99,9999% siguri că există un spaţiu mare, dar nu poate fi vorba neapărat de un mormânt. Vezi aici mai multe detalii despre noua încăpere din Marea Piramidă din Giza, descoperită recent.

Pacienţii atacă tumorile cu propriile celule

Tratamentul, numit CAR T-cel, tratează cancerul într-un nou mod prin înlăturarea celulelor pacientului, restructurarea acestora şi apoi inserarea înapoi în organism.

În august s-a aprobat Novartis’ Kymriah, un tratament care foloseşte sistemul imunitar pentru a ataca leucemia limfoblastică acută. În octombrie, a fost aprobat alt tip de tratament CAR-T numit Yescarta pentru a trata leucemia la adulţi.

Noi indicii sumbre cu privire la starea gheţii de la poli

În iulie, o porţiune gigantică din calota glaciară Larsen C din Antarctica s-a desprins. Este al treilea aisberg ca dimensiune care a fost înregistrat vreodată.
Savanţii mai sunt îngrijoraţi şi de tundra de la Polul Nord. NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a precizat în decembrie că „zona arctică nu arată semne de revenire”.

NASA a găsit şapte noi planete care pot fi locuite de extratereştri

Cele şapte planete orbitează o stea relativ apropiată (40 de ani lumină), numită TRAPPIST-1. Cel puţin şase dintre ele sunt planete solide precum a noastră.
Aceste exoplanete sunt în zona habitabilă, acolo unde nu este nici prea cald, nici prea rece pentru ca viaţa să se dezvolte.

Sonda Cassini, care a explorat Saturn şi sateliţii săi timp de 13 ani a fost prăbuşită controlat în Saturn

„Finalul grandios” al sondei a început cu o trecere pe lângă Titan, unul dintre sataliţii gigantului gazos. Apoi, sonda a zburat între inelele lui Saturn. Ulterior, a căzut în norii denşi ai planetei. Prăbuşirea a fost controlată întrucât cercetătorii nu doreau ca aceasta să se prăbuşească pe unul dintre sateliţi.

Bebeluşii de la terapie intensivă au propria maşină de scanat

Un nou sistem RMN a fost creat pentru copiii născuţi prematur care sunt trataţi în maternităţi.
Bebeluşii se află într-un tub, astfel încât doctorii pot aduna informaţii cu privire la condiţia lor.

SpaceX a folosit motoare de rachete reciclabile

Propulsoarele sunt de obicei cea mai scumpă parte dintr-o rachetă şi, în mod normal, ajung pe fundul oceanelor după o singură utilizare. Dar CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a creat sistemele de propulsie Falcon 9 şi Falcon Heavy, care pot fi reutilizate, salvând aproximativ 18 de dolari la fiecare lansare.
Premiera acestei realizări tehnologice a fost pe 30 martie, când Falcon 9 a trimis un satelit pe orbită şi a aterizat în siguranţă pe o dronă deasupra Atlanticului.

Savanţii sunt aproape de a transplanta organe de porci la oameni

Realizarea ar fi o veste excelentă pentru sutele de mii de pacienţi din întreaga lume care se găsesc pe lista de aşteptare a transplanturilor.
În august, compania eGenesis a anunţat că a folosit CRISPR, instrumentul de editare genetică, pentru a crea porci cu organe compatibile pentru oameni. În mod normal, organele ar transmite şi virusuri letale.
Într-un alt demers, CRISPR a fost folosită pentru a trata erori genetice în embrioni, ceea ce ar duce la eliminarea maladiilor genetice.

Maşina chinezească de teleportat?

Savanţii din China au teleportat proprietăţile fotonilor de la sol în spaţiu pentru prima dată, utilizând oglinzi şi lasere. A reprezentat un mare succes pentru fizica cuantică, care ar schimba modul în care mişcăm energia şi informaţia în lume.

Noi animale care au o formă cel puţin bizară

Animalele cu formă falică au fost observate în bazinele mâloase din Filipine. Partea moale a corpului este conţinută într-un exoschelet şi organismele supravieţuiesc datorită unei relaţii de simbioză cu bacteria care le ajută să transforme hidrogenul sulfurat din noroi, potrivit Gizmodo.

Un miel crescut într-un pântec artificial

Savanţii au putut incuba miei născuţi extrem de prematur în pungi umplute cu fluid, ţinându-le sub observaţie timp de patru săptămâni. Mai mult decât atât, s-a dezvoltat normal.
Alte echipe de savanţi au realizat ceva similar în urmă cu câţiva ani, dar în studiul din 2017, pungile s-au bazat pe un sistem prin care erau alimentate de propria inimă a mielului.
Miza demersului este de a salva bebeluşii născuţi extrem de prematur, dar nu este încă pregătită pentru oameni.

Specia noastră a existat pentru mai multă vreme decât s-a crezut

Ideea de bază era că Homo Sapiens privine din Africa şi a apărut în urmă cu 200.000 de ani. Savanţii au descoperit însă cinci noi indivizi H. sapiens care nu se potrivesc cu imaginea de mai sus. Cercetătorii au descoperit că H. sapiens se găsea în nord-vestul Africii cu 100.000 de ani mai devreme.
Alt grup de cercetători susţine că oamenii au părăsit Africa în urmă cu 270.000 de ani, deci chiar înainte de vârsta lor de 200.000 de ani care se considera iniţial.
Anul acesta a fost important pentru sublinierea ideii că istoria umană nu este bătută în cuie.

Au fost găsite în chihlimbar pene de dinozaur şi păsări întregi

Descoperirile au fost făcute în minele de chihlimbar din Myanmar. Acestea conţin pene de la cozile dinozaurilor, şi un pui de pasăre întreg.
De asemenea, chihlimbarul a mai prins şi picături de sânge de maimuţă – descoperirea a fost făcută în Republica Dominicană.
Din păcate, chihlimbarul nu poate păstra ADN-ul (ceea ce ar fi fost extrem de interesant).

Un asteroid interstelar a trecut pe lângă Pământ

Oumuamua, aşa cum a fost numit corpul, este primul obiect cosmic care provine din afara Sistemului Solar şi este mult mia rapid decât orice altă rocă ce orbitează Soarele.
Mai mult decât atât, vizitatorul interstelar pare să fie făcut din acelaşi material precum cometele, dar forma nu seamănă cu nimic observat până acum, fiind aplatizat sau oricum, sub forma unui pix.
Alţi savanţi au luat în calcul şi posibilitatea ca obiectul să fie o navă spaţială extraterestră.

Computerele cuantice

Acesta este viitorul erei digitale: calculatoare cu biţi care pot avea trei stări în loc de cele două tradiţionale, 0 şi 1. În ingineria cuantică, aceşia au fost denumiţi qubiţi, iar IBM a creat un procesor cuantic de 22 de qubiţi.
Alte două echipe au produs procesoare de 51, respectiv 53 de qubiţi.

Etichete:
Concert caritabil de excepție la Reșița: Trei artiști remarcabili deschid campania umanitară „Muzică pentru Viață”
Fapt divers sâmbătă, 14 decembrie 2024, 14:03

Concert caritabil de excepție la Reșița: Trei artiști remarcabili deschid campania umanitară „Muzică pentru Viață”

Concert caritabil de excepție la Reșița: Ana-Maria Stănoia, Cristina Struța și Cosmin Rafael Bălean deschid campania umanitară Muzică pentru...

Concert caritabil de excepție la Reșița: Trei artiști remarcabili deschid campania umanitară „Muzică pentru Viață”
Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a decedat
Fapt divers joi, 12 decembrie 2024, 22:04

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a decedat

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul a fost făcut de trupa pe pagina de Facebook:...

Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, a decedat
Festival de Colinde „Asta-i Sara de Ajun” la Muzeul din Caransebeș
Fapt divers joi, 12 decembrie 2024, 18:13

Festival de Colinde „Asta-i Sara de Ajun” la Muzeul din Caransebeș

Festival de Colinde „Asta-i Sara de Ajun” la Muzeul din Caransebeș Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș,...

Festival de Colinde „Asta-i Sara de Ajun” la Muzeul din Caransebeș
Serbările iernii la Dognecea
Fapt divers miercuri, 11 decembrie 2024, 15:42

Serbările iernii la Dognecea

Cea dea patra ediţie a manifestărilor prilejuite de serbările ierni la Dognecea va avea loc sâmbătă, 14 decembrie în Parcul 1 Mai din centrul...

Serbările iernii la Dognecea
Fapt divers luni, 9 decembrie 2024, 16:00

Dar din dar s-a făcut Rai la Casa Gotha din Reşiţa

Expresia ”dar din dar se face Rai” a căpătat de-a lungul anilor o semnificaţie spirituală. Înseamnă că vei primi bine, dacă vei oferi...

Dar din dar s-a făcut Rai la Casa Gotha din Reşiţa
Fapt divers duminică, 8 decembrie 2024, 14:16

8 decembrie – Ziua Constituţiei României

Ziua Constituţiei României este marcată, în fiecare an, în data de 8 decembrie. Constituţia din 1991 a fost prima de după Revoluţia din...

8 decembrie – Ziua Constituţiei României
Fapt divers duminică, 8 decembrie 2024, 10:12

Bacolux Hotels România celebrează 30 de ani de activitate

Grupul Bacolux Hotels celebrează aniversarea de 30 de ani de activitate în industria ospitalității din România. Drumul companiei a început la...

Bacolux Hotels România celebrează 30 de ani de activitate
Fapt divers vineri, 6 decembrie 2024, 00:45

Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni şi Moşul încărcat cu daruri. Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica

Cu mai puţin de trei săptămâni înaintea Crăciunului, în data de 6 decembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae,...

Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni şi Moşul încărcat cu daruri. Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica