Accident teribil lângă Târgu Jiu. Tată și fiu decapitați de un tren
Articol editat de Radio Resita, 29 noiembrie 2017, 10:28
Accidentul a avut loc într-o zonă în care oamenii din cartier și-au creat propriul lor drum pentru a scurta traversarea cu căruța din cartierul Obreja spre șoseaua de centură, drum care este nesemnalizat.
Trenul implicat în accident s-a oprit după câteva sute de metri. Trenul circula între Craiova și Petroșani și a rămas blocat pe calea ferată zeci de minute până când anchetatorii au terminat cercetările la fața locului. Poliția a deschis un dosar în care sunt făcute verificări pentru a fi stabilite împrejurările exacte în care s-au produs decesele.
Oamenii care locuiesc în zonă dau vina pe autoritățile locale, mai ales după ce, pe alte străzi din cartier au fost introduse rețele de canalizare și iluminat public. „Primăria să facă drumul ăsta, că e periculos. Anul trecut a murit o femeie în vârstă aici pentru că era surdă și nu a auzit când trecea trenul. Dacă ar face cu ceva acustic, ca să se audă, sau chiar o barieră, că mai sunt și care știu să oprească la semnele astea, nu cred că s-ar întâmpla așa ceva. Domnul primar e de vină pentru că nu a făcut lucrurile astea că toți ne folosesc numai când trebuie să îi votăm și în rest ne uită”, s-a plâns un localnic mai în vârstă, citat Pandurul.ro
Cele două victime au fost decapitate în urma impactului cu trenul. Deși toată lumea știe că e pericol, nimeni nu se ferește. „E pericol, așa este, dar uite că este unii inconștienți care pentru o scurtătură de cinci minute o iau pe aici cu căruțele. Pe aici nu te amendează nimeni, pe când prin oraș dacă o iei te alegi numai cu claxoane. Ce să facem, ne descurcăm așa cum putem. Normal că e pericol, dar dacă nu se gândesc toți că poate să vină și trenul ce să facem. Poate că acum se gândește cine trebuie și amenajează aici cu semafor, ceva, când vine trenul să știe lumea să nu mai treacă, să se oprească”, a spus o femeie mai în vârstă, conform aceleași surse.