Un șofer beat și cu mâna în ghips a rănit șase tineri astăzi. Apoi a fugit de la locul accidentului
Articol editat de Radio Resita, 27 noiembrie 2017, 15:40
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, autoturismul era condus de un tânăr de 29 de ani, care avea o mână fracturată şi imobilizată în ghips şi care a fugit de la locul accidentului. El a fost identificat de poliţişti, cercetările ulterioare stabilind că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a relatat Agerpres.
“Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a lovit frontal de un copac de pe marginea drumului, în urma impactului rezultând rănirea a şase persoane. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.
Tinerii răniţi în accident se întorceau de la un local, unde participaseră la o petrecere. Patru dintre dintre aceştia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar doi, printre care şi şoferul, au refuzat transportul la unitatea medicală.