Zilele educaţiei speciale în judeţul Timiş.
Articol editat de Radio Resita, 20 noiembrie 2017, 11:40
Zilele educaţiei speciale în judeţul Timiş.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează de astăzi, 20 noiembrie şi până vineri,24 în colaborare cu centrele şișcolile speciale din județ – ZILELE EDUCAȚIEI SPECIALE.
În Timiş, educația specială are o îndelungată tradiție și aduce o contribuție majoră în educarea, dezvoltarea, recuperarea și integrarea socio-școlară a copiilor cu dizabilități și/sau handicap.
„În preajma zilei internaționale a persoanelor cu handiap prin acest proiect, ne propunem crearea contextului, de prezentare unitară în comunitate a învățământului special timișean, a ofertei acestuia, a bunelor practici dobândite în unitățile vizate, a schimbului de experiență autentic între diferitele unnități școlare din județ și toate aceste în folosul beneficiarilor noștri direcți – copiii cu ces”- a declarat inspectorul şcolar general Aura Danielescu.
Pe parcursul celor 5 zile, în unitățile școlare speciale se vor desfășura acțiuni, activități, proiecte de prezentare, schimburi de experiență, ateliere, porți deschise, evenimente științifice, expoziții, concursuri organizate de fiecare unitate parteneră. Proiectele de activitate vor urma procedurile și regulamentele în vigoare la nivelul inspectoratului școlar și se vor desfășura sub egida acestui proiect.
Tot în cadrul acestui Proiect, joi 23.11.2017, ora 10,30, va avea loc în Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ al Consiliului Județean Timiș, deschiderea Conferinței Naționale „Diversitatea noastră creativă- educația incluzivă”, ediția a VI-a, proiect propus atât pe agenda culturală a CJ Timiș, cât și pentru Calendarul activităților extrașcolare județene al ISJ Timiș.
Conferinţa se derulează pe două zile şi are mai multe secţiuni: Comunicări ştiinţifice – bune practici, Work-shop-uri şi Concursul cultural artistic ,,Diversitatea noastră creativă”.
Organizatorii acestei conferinţe sunt Inspectoratul Judeţean Timiş, Consiliul Județean Timiș, CSEI PP Neveanu, Centrul de Resurse pentru Educație Incluzivă.
Ca parteneri în acest proiect sunt centrele şcolare de educaţie incluzivă: C.Ş.E.I. Paul Popescu Neveanu Timişoara, C.Ş.E.I. Dumitru Ciumăgeanu Timişoara, C.Ş.E.I. C. Păunescu Recaş, C.Ş.E.I. Al. Roşca Lugoj, C.Ş.E.I. C. Pufan Timişoara, Liceul Teoretic Special Iris Timişoara, Liceul Tehnologic Special Gh. Atanasiu Timişoara, Școala gimnazială specială Buziaş.
Scopul acestui proiect este de a promova şi încuraja iniţiativele de succes ale incluziunii şcolare în rândul factorilor de decizie din educaţie, cadrelor didactice, părinţilor, reprezentanţilor comunităţii, ONG-urilor cu activitate în domeniu, crearea oportunităţii unui schimb de experienţă, valorificarea experienţelor obţinute în cadrul procesului de predare-învăţare-evaluare în vederea creşterii calităţii în învăţământul preuniversitar- a mai spus Aura Danielescu.
La eveniment vor fi prezente cadre universitare ale Universităţii de Vest Timişoara, cadre universitare ale Universităţii Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ale Universității Ioan Cuza din Iași, inspector general Ministerul Educaţiei Naţionale, prof. dr. Liana Mitran, inspectori școlari generali, inspectori școlari, reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș, precum şi cadre didactice din învăţământul preuniversitar.