[FOTO] Drum mai scurt spre Oravița
Articol editat de Radio Resita, 18 octombrie 2017, 10:14
Drumul care face legătura între Calea Timișoarei prin zona Triaj si Unitatea Militara din Cartierul Moroasa din Reșița se află în grafic și se estimează că va fi terminat la începutul anului viitor . După ce proiectul finanțat prin PNDL 1 a stagnat timp de 2 ani, administrația locală actuală a hotărât să-l pună în practică.
„Dacă tot aveam banii, am spus să nu-i pierdem, deci ne-am apucat de el”-a declarat recent primarul Ioan Popa.
City managerul Paul Vasile a vorbit despre micile modificări aduse planului iniţial:
„Am început lucrul efectiv doar de vreo trei săptămâni, iar constructorul înaintează bine. Față de proiectul iniţial, drumul va avea o lăţime de 4 metri în loc de 3 cum era prevăzut, deci se va putea circula pe două benzi. În plus, deoarece este construit pe stâncă, va suporta autovehicule cu tonaj mai mare de 3,5 tone, după cum scria în proiect. Din 500 în 500 de metri vor fi prevăzute şi spaţii de refugiu pentru depăşiri agabaritice, şi vor fi construite şi câteva poduri şi podeţe pentru apele pluviale”-a spus Paul Vasile.
Investiţia în această bretea rutieră de aproximativ un kilometru este de peste 2.450.000 de lei iar drumul destinat exclusiv traficului auto.Prin folosirea acestei variante de traseu, drumul spre Oravița va fi scurtat cu mai bine de 2 kilometri. (Daniela Tudor)