[FOTO-VIDEO] Irakieni reţinuţi la frontiera de vest
„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Bihor, comisar-şef Laura Bondar.
„În jurul orei 01.00, poliţiştii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, peste câmp, spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii celor două structuri au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 12 persoane, nouă bărbaţi, o femeie şi doi minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări. Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, zece adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, și doi minori, în vârstă de 2 şi 3 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în ţara noastră”.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 12 octombrie 2017, 13:44

În cadrul cercetărilor, cetăţenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
(Sebastian Dragomir)