Timișoreanul Contra este conștient în ce se bagă, este pregătit de critici
La 11 septembrie, Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a propus conducerii FRF rezilierea contractului selecționerului echipei naționale a României, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială din 2018.
Ulterior, la 14 septembrie, conducerea Federației Române de Fotbal a ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale cu selecționerul României, Christoph Daum, înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca.
Germanul Christoph Daum (63 de ani), primul selecționer străin al reprezentativei României, a fost instalat în luna iulie a anului 2016, iar contractul era valabil până la sfârșitul acestui an. Oficialii Federației Române de Fotbal au avut o listă cu posibili înlocuitori ai lui Christoph Daum printre care s-au aflat Dan Petrescu, Cosmin Contra, Mircea Rednic, Gheorghe Hagi, Cosmin Olăroiu, Victor Pițurcă și Ladislau Boloni.
FRF a negociat cu antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, dar cele două părți nu au ajuns la un acord. Ulterior, postul de selecționer i-a fost propus tehnicianului echipei Dinamo, Cosmin Contra, care a acceptat. La 17 septembrie, Contra și conducerea federației au ajuns la un acord de principiu în ceea ce privește detaliile contractuale. Numirea lui Cosmin Contra și contractul acestuia urmează a fi supuse spre aprobare Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal pentru ca tehnicianul să preia oficial funcția de selecționer al României.
Echipa națională de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de selecționata Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), la 4 septembrie, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției.
România mai are de jucat două partide în această campanie, cu Kazahstan pe 5 octombrie, la Ploiești, și cu Danemarca, pe 8 octombrie, în deplasare. În momentul de față, echipa națională ocupă poziția a 4-a în clasamentul grupei, având 9 puncte, cu 10 mai puține decât liderul Polonia,scrie Agerpres.ro
Articol editat de Cristina Corocan, 18 septembrie 2017, 17:23
„Pentru mine e un vis care devine realitate și nu am vrut să dau cu piciorul acestei oportunități. Presiunea la națională va fi mai mare decât la Dinamo. Știu că nu voi fi iubit de toată lumea și că vor fi păreri împotriva mea indiferent de alegerile pe care le voi face. Știu că sunt 20 de milioane de antrenori care își pot da cu părerea. Dar promit la națională dedicație, muncă și sper să fiu cât mai inspirat în alegerile pe care le voi face pentru că eu asta cred că trebuie să aibă un antrenor la echipa națională. Vreau să readuc jucătorilor plăcerea de a veni la echipa națională și de a da totul pentru culorile țării. Știu ce înseamnă echipa națională și sper să le dau și lor acest sentiment. Dacă e să luăm foștii selecționeri ai României, Iordănescu, Pițurcă… au început în jurul vârstei de 42 de ani, Hagi a început la 36. Eu am 42 de ani. Nu am 15 ani de antrenorat, poate ăsta e lucrul care îmi lipsește, dar am multe altele pe care un antrenor cu experiență nu le mai are. Faptul că vin de pe banca lui Dinamo… ce să spun, înseamnă că federația a apreciat ce am făcut eu la Dinamo. Orice calificare este o provocare pentru orice antrenor al echipei naționale”, a spus Contra.
Întrebat dacă prin instalarea sa ca selecționer se va face pace între „Generația de aur”și actuala conducere a FRF, el a răspuns: „Nu știu, eu sunt antrenor. Nu sunt politician, iar eu voi antrena echipa națională a României. E foarte dificil ca toată lumea să fie de acord cu numirea mea, dar știu în ce mă bag, sunt pregătit să primesc critici. Deja apar în presă articole prin care se încearcă să fiu discreditat, știu ce am muncit până acum, nimeni nu mi-a făcut nimic cadou în viață. Muncesc să devin din ce în ce mai bun și sunt puternic. Sper să am rezultate și să închid multe guri. Dar am primit felicitări și de la antrenori care puteau fi la echipa națională. Eu nu am fost primul contactat, au fost mai mulți, dar până la urmă eu am ajuns să fiu antrenorul naționalei. E o mare onoare pentru mine și sper să nu dezamăgesc”.
Contra nu a dorit să spună dacă salariul pe care îl va avea la echipa națională este la fel de mare precum cel al precedesorului său, Christoph Daum: „Prefer să nu divulg această informație. Eu dacă am ajuns la o înțelegere înseamnă că sunt mulțumit cu ceea ce am negociat și nimic mai mult. Restul lucrurilor nu mă interesează”.
Tehnicianul a menționat că a renunțat la contractul cu Dinamo chiar dacă nu este încă oficial selecționerul primei reprezentative. „Ieri am avut o întâlnire cu președintele federației, am stat foarte multe ore și am discutat, iar la final am ajuns la un numitor comun în ceea ce privește numirea mea la echipa națională. În acel moment am sunat conducerea clubului Dinamo și am hotărât împreună, având în vedere acest acord de principiu, că e mai bine ca eu să las frâiele echipei pentru acest meci staff-ului meu. O dată ce am ajuns la un acord cu FRF am zis că e mai bine să îi las pe jucători să se gândească exclusiv la meciurile de miercuri și duminică. Eu risc un pic această despărțire de Dinamo, pentru că până nu voi fi validat de Comitetul Executiv nu voi fi oficial antrenorul nimănui. Aștept Comitetul Executiv… sper să fiu numit oficial, dacă nu, voi rămâne… Eu mi-am asumat acest risc și sper ca jucătorii să înțeleagă pentru că eu chiar le-am cerut să încerce să câștige și pentru mine meciul de miercuri cu Chiajna”, a afirmat el.
Cosmin Contra nu va trebui să achite clauza de reziliere a contractului cu Dinamo. „Mulțumesc conducerii clubului pentru sprijin și pentru că mi-au dat șansa îmi îndeplinesc un vis, acela de a deveni selecționerul echipei naționale a României. Le mulțumesc jucătorilor, pentru că fără ei nu aș fi ajuns în situația de față. La fel și suporterilor dinamoviști pentru modul în care au fost alături de echipă cât timp am fost eu la Dinamo. Domnul Negoiță (n.r. — acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță) a înțeles că îmi doresc foarte mult să ajung la națională și nu s-a mai vorbit niciun moment despre clauza de reziliere din contractul meu. A fost dispus să mă lase la echipa națională, iar acum, de vineri încolo, când voi fi numit oficial de Comitetul Executiv, voi munci zi de zi pentru a duce naționala să fie acolo unde trebuie să fie. Dimineață am fost și la băieți. Pentru că e un moment greu al echipei, venim după o înfrângere și un egal în deplasare. Dar în perioada următoare Dinamo va reveni unde îi e locul, adică în primele 3-4 echipe ale României. Și sunt convins că se va lupta pentru accederea în play-off și pentru câștigarea unui trofeu anul acesta”, a precizat tehnicianul.