Ascultă Radio România Reșița Live

Ierarhul Caransebeșului la ceas aniversar!

Pentru Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, cel de-al 10-lea ierarh al Eparhiei Caransebeșului, data de 9 septembrie este una aniversară!

Pentru Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, cel de-al 10-lea ierarh al Eparhiei Caransebeșului, data de 9 septembrie este una aniversară. Preasfinţia Sa s-a născut în această zi a anului 1970 în municipiul Arad. A făcut studiile primare şi gimnaziale în localitatea natală (1977-1987), apoi cele teologice la Seminarul din Caransebeş (1987-1992) şi la Facultatea din Arad (1992-1996). Ca activitate clericală amintim că a fost ieromonah la Mănăstirea Hodoş-Bodrog (1992-1994), eclesiarh al catedralei mitropolitane din Timişoara (1994-1995), stareţ al mănăstirii „Izvorul Miron” – Româneşti (1995-2000), apoi protosinghel şi exarh al aşezămintelor monahale din Arhiepiscopia Timişoarei (1999). În anul 2000 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, la 1 octombrie, acelaşi an, fiind hirotonit arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul „Lugojanul”. În 8 februarie 2006 a fost ales episcop la Caransebeş, pe scaunul rămas vacant după plecarea Preasfinţitului Laurențiu Streza ca Mitropolit al Ardealului, întronizarea ca episcop titular făcându-se la 26 februarie.

Ierarhul Caransebeșului la ceas aniversar!

Articol editat de Radio Resita, 9 septembrie 2017, 09:48

Realizările cele mai importante ale Preasfințitului Părinte Lucian sunt finalizarea noii catedrale episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş (demisolul a fost dat în funcţiune în 2006), un edificiu în plan „cruce greacă înscrisă”, de proporţii monumentale, aflat în faza de pictare. Și învățământul teologic a fost şi este una dintre priorităţile Preasfințitului Lucian, ocupându-se îndeaproape de bunul mers al Secţiei de Teologie din Caransebeș, dependentă de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa şi de Seminarul Teologic „Ioan Popasu” din Caransebeş. Pe plan didactic-ştiinţific, Preasfinţitul Lucian are gradul de conferenţiar universitar, a publicat 10 cărţi de teologie istorică şi peste 64 de studii şi articole în reviste teologice şi de istorie din ţară şi străinătate.

Pe tărâm pastoral trebuie menţionată vizitarea tuturor parohiilor şi filiilor din eparhie, în multe dintre acestea fiind rânduiţi noi clerici. De asemenea a hirotonit 192 clerici pentru mănăstirile, parohiile, unitățile misionar-filantropice și școlare din eparhie. Preasfințitul Părinte Lucian a slujit cel puţin o dată Sfânta Liturghie la cele 282 de sfinte altare din episcopie (mănăstiri, parohii, filii, capele, centre sociale), a târnosit 47 biserici vechi, netârnosite niciodată, unele cu peste 200 de ani de existenţă, a târnosit de asemenea 29 de noi locașuri de cult construite în eparhie (biserici, capele, paraclise) și a binecuvântat lucrările de restaurare și reamenajare a 153 de biserici. Totodată a acordat 145 ordine eparhiale pentru implicarea clericilor și credincioșilor în viața pastoral-misionară a eparhiei și 270 de distincții clerului (arhimandrit, protosinghel, sachelar, iconom, iconom stavrofor și arhidiacon) în semn de apreciere și răsplătire a activității desfășurate.

Activitatea culturală a Episcopiei Caransebeșului în ultimii 10 ani, de când la cârma eparhiei se află Preasfințitul Episcop Lucian a fost bogată şi diversă. Pe toate palierele culturale au avut loc dezvoltări, multe dintre ele cu performanţe notabile. Din punct de vedere editorial, amintim reluarea apariţiei anuarului „Calendarul Românului“, publicaţie istorică a Episcopiei Caransebeşului întemeiată în anul 1889, adaptarea revistei eparhiale Foaia Diecezană la cerinţele cititorilor, atât în conţinut cât şi în grafică, tipărirea a 64 de cărţi de teologie, istorie bisericească şi albume de artă în Editura Episcopiei Caransebeşului. 12 din aceste cărţi îl au autor pe Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Pe lângă aceste publicaţii s-au tipărit şi numeroase broşuri şi pliante de promovare a episcopiei sau de evidenţiere a obiectivelor cultural-religioase ale eparhiei.

Învăţământul teologic a stat şi el în preocuparea Preasfințitului Lucian. Între schimbările care şi-au dovedit viabilitatea în timp, a fost mutarea Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din clădirile proprietatea episcopiei care au reprezentat, istoric vorbind, sediul administrativ al Centrului Eparhial, în curtea bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Caransebeş, unde s-a realizat, totodată, și o infrastructură corespunzătoare pentru desfăşurarea în condiții optime a activităţii administrativ-didactice din învăţământul teologic seminarial. Acolo s-au creat săli de clasă, dormitoare, cantină, săli de meditaţii şi de recreere. Biserica Sfinţii Împărați a devenit paraclis episcopal cu destinaţie pentru practica de specialitate a elevilor. Dragostea pentru învăţământul seminarial a Preasfințitului Lucian s-a arătat şi prin sprijinirea substanţială a activităţii din instituţia de învățământ prin alocarea unor noi posturi suportate de episcopie şi prin ajutoare materiale şi în bani.

Secţia de Teologie din Caransebeș, întemeiată în anul 1998 prin strădaniile Înaltpreasfinţitului Părinte mitropolit Laurenţiu al Ardealului în vremea păstoririi sale la Caransebeş, a stat şi ea în atenţia PS Episcop Lucian. Acum secţia are profesori bine pregătiţi, aproximativ 100 de studenţi şi îşi desfășoară activitatea în Caransebeș. Preasfinţitul Lucian este profesor al acestei instituţii de învăţământ cu funcţia didactică de conferenţiar universitar.

Activitatea socială s-a concretizat prin înfiinţarea, în colaborare cu mai multe instituţii, a Centrului de servicii sociale „Sf. Vasile cel Mare” din Caransebeş. Au fost încheiate parteneriate de colaborare cu mai multe ONG-uri din judeţ, dar şi cu diverşi furnizori de servicii sociale ai administraţiei locale. A înfiinţat de asemenea magazine de obiecte bisericeşti în cuprinsul Eparhiei şi a înfiinţat ateliere de croitorie bisericească şi de pictură bisericească bizantină.

Toate activităţile desfăşurate de Preasfințitul Episcop Lucian în anii din urmă ca ierarh al Episcopiei Caransebeșului, dovedesc implicarea Instituţiei bisericeşti superioare din Banatul Montan în ampla activitate pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe Române.

Autor: Serviciul Prezidial

Ultimul mareșal al României, Regele Mihai I, 103 ani de la naștere
Poveşti de viaţă vineri, 25 octombrie 2024, 11:32

Ultimul mareșal al României, Regele Mihai I, 103 ani de la naștere

„Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun...

Ultimul mareșal al României, Regele Mihai I, 103 ani de la naștere
Liviu Ciulei, arhitect și regizor, 13 ani de tăcere
Poveşti de viaţă vineri, 25 octombrie 2024, 11:27

Liviu Ciulei, arhitect și regizor, 13 ani de tăcere

Cineva trebuie să scrie, cineva trebuie să-i amintească pe cei născuți și nu făcuți, altfel generațiile tinere vor crede că cee ace li...

Liviu Ciulei, arhitect și regizor, 13 ani de tăcere
Virginia Zeani – 99 de ani de la naștere
Poveşti de viaţă luni, 21 octombrie 2024, 16:41

Virginia Zeani – 99 de ani de la naștere

Virginia Zeani, despre care Maria Callas spunea că este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoţii, 99 de ani de la naștere! În...

Virginia Zeani – 99 de ani de la naștere
A murit Delia Budeanu, crainică a Televiziunii Române
Poveşti de viaţă sâmbătă, 19 octombrie 2024, 22:00

A murit Delia Budeanu, crainică a Televiziunii Române

Multe generații au crescut cu câteva chipuri de pe micul ecran, figure care înfrumusețeau prin apariție, voce, blândețe ecranul alb-negru al...

A murit Delia Budeanu, crainică a Televiziunii Române
Poveşti de viaţă miercuri, 16 octombrie 2024, 18:52

Poeta Gabriela Melinescu a plecat la Nichita Stănescu

„Institutul Cultural Român a aflat cu mare întristare vestea trecerii în neființă a Gabrielei Melinescu, una dintre cele mai cunoscute şi...

Poeta Gabriela Melinescu a plecat la Nichita Stănescu
Poveşti de viaţă luni, 14 octombrie 2024, 21:14

Leopoldina Bălănuță recită de 26 de ani în lumea fără de dor

Fiică de preot, născută în Vrancea, Leopoldina Bălănuță pleca în veșnicie într-o zi de mare sărbătoare, Sfânta Parascheva, pe 14...

Leopoldina Bălănuță recită de 26 de ani în lumea fără de dor
Poveşti de viaţă miercuri, 9 octombrie 2024, 19:06

Adrian Pintea împlinea 70 de ani!

„Mamă, la oraș este frumos, bine c-am plecat la timp de acasă.”…scria cel care, dacă nu pleca prea devreme dintre noi, împlinea...

Adrian Pintea împlinea 70 de ani!
Poveşti de viaţă vineri, 4 octombrie 2024, 16:44

La mulți ani, Marius Manole!

Aniversatul zilei, Marius Manole împlinește 46 de ani.O vârstă frumoasă a unui om care are o vocație specială, actoria. A absolvit în anul...

La mulți ani, Marius Manole!