Proiect pentru apostile electronice
Articol editat de Radio Resita, 10 decembrie 2013, 16:49
Proiectul „Sistem interoperabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectului pentru acte oficiale administrative”, implementat de Ministerul Afacerilor Interne va fi prezentat mâine la Reşiţa. În cadrul acestui proiect va fi implementat un registru electronic al apostilelor ce va oferi posibilitatea verificării, de persoanele interesate, a existenţei apostilelor eliberate în România pentru actele oficiale administrative.
Proiectul, în valoare totală de peste 2 milioane de lei urmează să fie finalizat până în luna noiembrie 2014.
Reuniunea va avea loc de la ora 11, în sala de la etajul întâi din clădirea Administraţiei Publice din Reşiţa.