Scade adresabilitatea la spitalul din Lugoj
Articol editat de Radio Resita, 28 august 2017, 12:54 / actualizat: 28 august 2017, 20:25
Cele mai ocupate secţii au fost cea medicală, psihiatria, cea de diabet, partea de pneumologie, dar nu şi TBC, precum şi chirurgia. În ultimii cinci ani, spitalul a pierdut 700 de pacienţi.
Anul trecuţ cei mai mulţi pacienţi au fost înregistraţi la medicină internă (1605 pacienţi externaţi), pneumologie (1098), obstetrică ginecologie (1093) şi chirurgie generală (796). Urmează pediatria (653), boli infecţioase (600), neonatologie (575) şi diabet zaharaţ nutriţie şi boli metabolice (452).
„În ultimii cinci ani, numărul cazurilor externate a scăzut de la an la an, pe fondul scăderii adresabilităţii din cauza condiţiilor hoteliere rudimentare, precum şi a concurenţei cu clinicile private. Infrastructura spitalului fiind pavilionară şi învechită, lasă de dorit în ceea ce priveşte confortul resimţit de pacienţi pe perioada spitalizării. Astfel, o parte din aceştia aleg să se adreseze spitalelor şi clinicilor private din Timişoara, adresabilitatea SML fiind în continuu declin„, spune dr. Erwin Floroni, directorul Spitalului Municipal Lugoj.