Ascultă Radio România Reșița Live

Persoanele cu dizabilităţi vor primi mai mulţi bani

Persoanele cu dizabilităţi vor primi mai mulţi bani

Articol editat de Alin Datcu, 4 august 2017, 21:41

Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern în ședința de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naționale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”.

Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în Ordonanța de urgență se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă și actualizat periodic de guvern. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC).

Majorarea valorii sprijinului financiar  acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: prima – începând cu 1 ianuarie 2018, iar cea de-a doua – de la 1 iulie 2018, astfel:

Începând cu 1 ianuarie 2018, vor crește:

  1. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta:
  • 65% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
  • 50% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;
  1. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta:
  • 25% din ISR, pentru adultul cu handicap grav;
  • 20% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat;
  • 10% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;
  1. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
  • 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
  • 30% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 10% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Începând cu 1 iulie 2018 vor crește:

  1. indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând:
  • 70% din ISR pentru adultul cu handicap grav;
  • 53% din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat.
  1. bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând:
  • 30% din ISR;
  • 22% din ISR;
  • 12% din ISR, pentru adultul cu handicap mediu;
  1. prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând:
  • 60% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav;
  • 35% din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat;
  • 12% din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.

Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.

O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități.

Măsura decisă astăzi de guvern este cuprinsă în Programul de guvernare 2017-2020 și, în același timp, transpune în practică principiile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York în 2006 și ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Naţional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 06:52

Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...

Funeralii Papa Francisc/ Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Funeralii Papa Francisc/ Sâmbătă – zi de doliu național
Naţional sâmbătă, 26 aprilie 2025, 06:44

Funeralii Papa Francisc/ Sâmbătă – zi de doliu național

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în...

Funeralii Papa Francisc/ Sâmbătă – zi de doliu național
ICCJ respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia Curţii de apel Ploieşti
Naţional vineri, 25 aprilie 2025, 17:39

ICCJ respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia Curţii de apel Ploieşti

ICCJ respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia...

ICCJ respinge cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia Curţii de apel Ploieşti
Parchetul a făcut recurs împotriva deciziei unui judecător care a dispus anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 20:52

Parchetul a făcut recurs împotriva deciziei unui judecător care a dispus anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care...

Parchetul a făcut recurs împotriva deciziei unui judecător care a dispus anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie
Naţional joi, 24 aprilie 2025, 19:02

Un judecător de la Ploiești decide anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au...

Un judecător de la Ploiești decide anularea deciziei CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 13:55

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind pensionarea magistraţilor la 65 de ani și modul de calculare a pensiilor acestora

Proiectul privind pensiile magistraților a fost adoptat de Camera Deputaților, miercuri, 23 aprilie 2025, cu o largă majoritate. Au fost 259 de...

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind pensionarea magistraţilor la 65 de ani și modul de calculare a pensiilor acestora
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 08:46

Controale, sancțiuni și confiscări masive pentru protejarea resurselor naturale

Poliția Română intensifică acțiunile pentru protejarea resurselor naturale. În primele 3 luni din 2025, au fost confiscate peste 6.300 kg de...

Controale, sancțiuni și confiscări masive pentru protejarea resurselor naturale
Naţional luni, 21 aprilie 2025, 21:00

Mesaj transmis de Patriarhul Daniel după moartea Papei Francisc

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că a primit cu adâncă tristețe vestea trecerii din această lume a Papei Francisc. „O...

Mesaj transmis de Patriarhul Daniel după moartea Papei Francisc