Codul portocaliu a reunit de urgenţă autorităţile
Articol editat de Radio Resita, 1 august 2017, 14:45
Prefectul judeţului a solicitat ca punctele de prim ajutor şi adăpostire a populaţiei să fie funcţionale, semnalizate corespunzător pentru a fi uşor de identificat şi dotate cu aer condiţionat şi apă potabilă. De asemenea, vor fi adoptate măsuri pentru reducerea programului de lucru şi limitarea desfăşurării activităţilor în aer liber, urmând ca Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Caraș-Severin să intensifice în această perioadă controalele privind respectarea prevederilor legale referitoare la condițiile de muncă ale salariaților. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin şi unitățile spitalicești sunt pregătite să asigure un răspuns rapid şi eficient în cazul intervenţiilor medicale de urgenţă, iar grupele de intervenţie ale furnizorului de energie electrică sunt în măsură să intervină în cel mai scurt timp pentru remedierea eventualelor avarii.