Premierul a discutat cu sindicatul poliţiştilor despre un nou Statut al poliţistului
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România pentru a discuta despre necesarul de personal şi dotarea de care au nevoie poliţiştii, precum şi despre aprobarea unui Statut al poliţistului, care să includă menţiuni cu privire la asigurarea medicală şi salarizare.
Articol editat de Radio Resita, 24 iulie 2017, 12:51
Şeful Executivului a subliniat că este necesar un Statut al poliţistului, elaborat împreună cu reprezentanţii structurilor asociative ale acestora, şi care să definească foarte clar drepturile şi aspectele specifice acestei profesii. Un aspect important s-a referit la modificările ce trebuie făcute cu privire la asigurarea medicală, astfel încât aceasta să fie în concordanţă cu riscurile pe care le presupune profesia de poliţist.
De asemenea, prim-ministrul Tudose a arătat că înţelege solicitările sindicatului cu privire la dotările de care au nevoie poliţiştii şi va prezenta în scurt timp o soluţie, urmare a unei analize cerute ministrului Afacerilor Interne care să ţină cont de constrângerile bugetare.
În ceea ce priveşte necesarul de personal, premierul a menţionat că rolul Comitetului interministerial constituit joi, printr-o Ordonanţă adoptată de Guvern, este tocmai acesta de a audita posturile din administraţie, inclusiv pe cele din poliţie şi de a veni cu soluţii astfel încât în fiecare domeniu să existe eficienţă a personalului. Totodată, prim-ministrul s-a arătat deschis la propunerea reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România de a flexibiliza modul şi perioada de şcolarizare a agenţilor de poliţie astfel încât promovarea în carieră să se facă treptat şi să se bazeze şi pe activitatea practică la locul de muncă.
Nu în ultimul rând, prim-ministrul Tudose a transmis reprezentanţilor sindicatului poliţiştilor că a cerut ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, o analiză şi soluţii cu privire la solicitarea lor de majorare a salariilor.
Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România au mulţumit pentru deschidere şi au arătat că este prima dată când un prim-ministru îi invită la discuţii şi se apleacă asupra problemelor cu care se confruntă.
Biroul de presă al Guvernului