Ministrul Florian Bodog le-a cerut din nou autorităţilor să se implice în procesul de vaccinare a copiilor!
Sursă: Rador
Articol editat de Daiana Rosca, 21 iulie 2017, 13:49
Ministrul Florian Bodog le-a cerut din nou autorităţilor să se implice pentru vaccinarea copiilor, iar în comunităţile defavorizate să intervină pentru înregistrarea nou-născuţilor, având în vedere că există un număr mare de minori care nu au documente şi nu sunt luaţi în evidenţa medicilor de familie. Potrivit ministrului, există suficiente doze împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei care au fost trimise şi în teritoriu. La nivel naţional stocul de vaccin ROR era de aproape 70 de mii de doze la sfârşitul lunii trecute, conform raportărilor făcute de direcţiile de sănătate publică judeţene.
Alte peste 300.000 de doze au ajuns în teritoriu la mijlocul acestei luni pentru a se acoperi necesarul de la nivel naţional. Cele mai multe au fost repartizate în Bucureşti, peste 43.000, Iaşi 21.000 şi Timiş unde au ajuns aproape 19.000 de doze. Ministrul Florian Bodog, a dat asigurări că dozele de vaccin împotriva rujeolei achiziţionate lunile trecute vor fi suficiente până la finalul anului.
În plus actualul proiect al legii vaccinării va rezolva problema stocurilor de vaccin, iar prin contractele multianuale cu firmele producătoare se va crea oportunitatea ca ţara noastră să fie luată în calcul pentru anii următori. De altfel, Ministerul Sănătăţii a început o campanie prin care părinţii sunt informaţi despre beneficiile vaccinării copiilor, iar Radio România desfăşoară, de la începutul săptămânii, o acţiune similară.
Sursă: Rador