Merkel: Germania a rămas în urmă în privinţa digitalizării în domeniul medical
Cancelarul Angela Merkel afirmă că Germania trebuie să ţină pasul cu competiţia internaţională în privinţa digitalizării în domeniul medical, relatează DPA.
Articol editat de Gerhard Chwoika, 9 iulie 2017, 14:27
„Obiectivul nostru în cercetarea medicală — şi de aceea am evidenţiat acest lucru în strategia noastră privind înaltele tehnologii — este să recuperăm diferenţa”, a spus Merkel duminică într-o înregistrare video postată pe site-ul cancelariei.
Digitalizarea în domeniul medical implică mai multe aspecte, inclusiv folosirea roboticii în operaţii, a afimat cancelarul.
Merkel a declarat de asemenea că este nevoie de eforturi şi pe alte fronturi, cum ar fi un schimb mai eficient de informaţii între spitale şi experţi.
AGERPRES