Daruri pentru nevoiaşii de pe Valea Bistrei
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 decembrie 2013, 09:16 / actualizat: 6 decembrie 2013, 12:34
Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebeş a început, din această perioadă, să funcţioneze la capacitatea dorită de coordonatorul asociaţiei caritabile, Petrişor Rada, după câţiva ani de pionierat. Cu sprijinul binefăcătorilor din întreg Banatul Montan, s-au realizat acte de întrajutorare, în special a persoanelor de la sate. În urma colaborării cu preoţii parohi, s-a întocmit o bază de date, care periodic va fi actualizată pentru a ţine evidenţa mai uşor a persoanelor aflate în nevoie. Mâine, 380 de pachete vor fi distribuite familiilor nevoiaşe din satele de pe Valea Bistrei, ne-a declarat Petrişor Rada.