[FOTO-AUDIO] Actorul Gheorghe Visu a schimbat prefixul:70 de ani! La mulţi ani!
Aniversatul zilei, actorul Gheorghe Visu s–a născut pe 2 iulie 1951 şi este laureatul Premiului Gopo pentru cel mai bun actor şi al Premiului UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar, dar şi al unor importante premii internaţionale.
Articol editat de Radio Resita, 2 iulie 2021, 17:14
Încă din adolescență a avut mai multe pasiuni, precum desenul și chitara, la maturitate a ales să studieze Arta actorului, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale“.
În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății , 1974 devine angajatul Teatrului Național din Bucureşti.
Este unul dintre actorii consacrați ai românilor și locuiește în inimile a milioane de spectatori, telespectatori și cinefili. Gheorghe Visu este o poveste cehoviană care împrumută interlocutorului toată muniția necesară pentru a se bucura de întâlnirea cu el.
Nu-i place să i se spună Maestre, nu îi place mediocritatea, ipocrizia sau amatorismul. Este un actor de compoziție, un om al cărui suflet îmbracă hainele fiecărui personaj pentru a –i dărui viața. Sensibil, aparent hâtru, Gheorghe Visu este un Om căruia ne bucurăm să îi spunem La mulți ani, la ceas aniversar. Este un colaborator al Radio România, dar a fost şi oaspete al Radio România Reşiţa unde, ne-a făcut mărturisiri de suflet.
A fost în Banatul de Munte, de mai multe ori, ultima oară în anul 2017 când a jucat în filmul Ghinionistul, regia Iura Luncașu. Cu bănăţeanul nostru, regretatul actor George Drăgulescu a fost bun prieten şi îl poartă în suflet cu mare admiraţie.
Se cuvine a ne apropia de sufletul său și a-i aduce un simplu Laudatio !
Cred în destin, cred în norocul meu , am avut foarte mult noroc în carieră și în continuare cred în norocul meu
Arta spun japonezii se află la granița fină dintre adevăr și minciună -De ce credeți că vin oamenii la teatru și la film?
E foarte frumos spus… o să vă spun și eu ceva ce am învățat în școală în primul an. Profesoara noastră, o mare actriță ,Eugenia Popovici spunea-minte-i, dar minte-i cu sinceritate! Fă-te că plângi, fă-te că râzi pentru că ei deja au venit și spun hai, spune că eu te cred ! Vorbim despre public bineînțeles.Prin faptul că ei (spectatorii) sunt deja acolo îți acordă deja 50% din realizarea spectacolului.Tu mai trebuie să completezi cu ceva
Ați început această meserie, dacă putem spune așa, de foarte tânăr. Privind în urmă considerați că puteați face altceva?
Da, puteam să fac altceva! Nu cred că mi-am propus de la început să devin actor . Eu făceam o școală de muzică, undeva între 9 și 14 ani . Nu eram foarte îndrăgostit de muzica clasică, dar mi se părea bine să învăț un instrument și să cânt la el , cântam mai mult șlagărele anilor 1960 … m-am străduit, dar mi-am dat seama că nu pot să fac asta , pentru că și ore de studiu pe zi îmi luau din copilărie.Am făcut un casting, nu-i spunea casting pe vremea aceea cu un regizor de la televiziune și Constantin Chiriță căutau niște copii pentru primul serial Cireșarii.Era în direct în anii 1964-1965, începea la ora 20, ținea 45 de minute, se repeta o săptămână textul și o săptămână se repeta pe platou.Sâmbăta seară la ora 20 începea serialul și se relua dimineața.Totul era pe viu, nu era nimic înregistrat.
Ați început cu filmul?
Cu televiziunea, ceea ce făceam noi era mult mai aproape de teatru, erau și secvențe filmate la munte. Cam așa a început, am mers la liceu, dorința mea de a face teatru era destul de vagă și la un moment dat s-a estompat bine de tot… întâmplător am întâlnit pe cineva care mi-a spus că am o figură interesantă și mi-am încercat norocul la admitere.Am terminat I.A.T.C.-ul în școala vechela Izvor unde la parter jucau marii actori de la Bulandra și coboram în fiecare seară la ora 20 , ne plantam acolo .
Furați meserie…
Da chiar ne și distram la spectacolele care ne plăceau ne duceam să râdem chiar ca la Premieră
Filmul sau teatrul ? Ce vă este mai aproape de suflet?
Teatrul. Teatrul. Am și făcut mult teatru față de film , teatrul mi se pare mai controlabil , ceea ce fac eu pe scenă depinde mai mult de mine, decât de alții , ceea ce fac în film depinde mai puțin de mine.Nu spun că nu-mi place și că nu e un miraj întotdeauna … poate pentru că filmul rămâne, vorbesc de filmul de pe marele ecran și e foarte adevărat că ne ducem mai repede să vedem un film american decât un spectacol de teatru.
Pentru rolul din filmul Să mori rănit din dragoste de viață ați primit premiul cineaștilor din Româniați aveți și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer pentru activitatea artistică. Credeți în coincidențe?
Nu, dar cred în destin, cred în norocul meu, am avut foarte mult noroc în carieră și în continuare cred în norocul meu.
Critica de teatru de astăzi , din punctul de vedere al obiectivității, este sau…
A rămas foarte puțină critică de teatru, nu doar din punct de vedere obiectiv sau neobiectiv, există critici foarte buni la părerea cărora țin foarte tare …dar altfel critica a cam dispărut, se povestește spectacolul , nu se mai face o analiză a dramaturgiei,a punerii în scenă, a scenografiei, cheia regizorală….nu mai există critici ca Ileana Lucaciu care să știe să disece un spectacol cu argumente solide… probabil mai sunt ca ea și ca Radu Popescu, Valentin Silvestru.
Legăturile cu Reșița
Vezi ce faci și tu pe acolo pe la București, să nu ne faci de râs
Am fost de 3 ori la Reșița, am făcut film, dar pe scena teatrului reșițean nu am jucat, din păcate.
Ați avut o prietenie frumoasă cu cel mai mare actor pe care l-a dat Banatul de Munte-George Drăgulescu.
DA! Cu George Drăgulescu m-am întâlnit la Teatrul Studențesc Podul unde venise el cu un băiat să se încălzească, ei stăteau într-o mansardă pe lângă Gara de Nord și au urcat în Casa de Cultură a Studenților și au deschis ușa și au rămas . Atunci se făceau niște audiențe cu niște studenți amatori care doreau să facă teatru, așa au rămas ei, așa a rămas George care a spus –eu nu vreau să fac teatru. Pleacă i-a zis Naum și Nicolae care era talentat și avea scântei în el a spus că dacă pleacă George, pleacă și el.Bine, rămâi a spus Gellu Naum. A rămas acolo 5 ani de zile, a început ca un amator și a terminat ca un actor.Ultima dată când am lucrat împreună era deja actor.A venit la Reșița, era născut la Plugova, un sat cu un nume extraordinar de frumos.El avea o scrisoare de la tatăl său scrisă atât de frumos, într-un atât de frumos grai bănățean, în care îi spunea-Vezi ce faci și tu pe acolo pe la București, să nu ne faci de râs.
Dorea ca feciorul să fie în lumea bună, dar nu oricum în lumea bună.A fost un foarte bun actor, grafician și scriitor.Acum când mă duc la Pod și mă uit la fresca făcută de el …
Bănățenii ar trebui să fie mândri de George Drăgulescu…
Da, din păcate nu prea știu … Aș fi primul care aș fi mândru dacă teatrul reșițean s-ar numi George Drăgulescu… mi-ar plăcea să joc pe scena reșițeană.
Maestre, dacă ar fi să spuneți acum un mulțumesc, cui ați spune? La cine vă gândiți în momentul acesta?
La mama! Îmi aduc aminte, făcusem o rană la picior, mă jucasem și intrasem cu piciorul într-un cui, am neglijat și mi s-a umflat piciorul cât un butuc noaptea… mama m-a luat, era ora 23, a găsit un tramvai și după ce am coborât m-a luat în brațe, aveam 11 ani și m-a dus peste podul Basarab la spitalul Grigore Alexandrescu unde am făcut 12.000.000 de unități de penicilină … capacitatea ei de a se sacrifica, nu a fost singura dată, pentru că se sacrifica în cele mai mărunte lucruri și … nu am cum să-i mulțumesc îndeajuns…
Aveți un motto de viață?
Nu.Cel mai mult îmi place și nu iau în derâdere nimic: „Să fie bine, să nu fie rău!”
O spun cu cea mai mare sinceritate. Nu-i mai bine să fie bine?
La mulți ani, Gheorghe Visu !
Vă mulțumesc pentru gândurile bune.
Anca Bica Bălălău