Ambuteiaje… de sezon la 7 izvoare, pe Valea Cernei!
Articol editat de Gerhard Chwoika, 29 iunie 2017, 13:54
„Sunt foarte mulţi turişti care vin să se îmbăieze mai ales în cădiţele de la 7 Izvoare şi parchează pe ambele sensuri! Rugămintea noastră este să parcheze pe un singur sens şi să lase banda dreaptă de drum liberă, în vederea fluidizării traficului, pentru a nu se ajunge la ambuteiaje!”, ne-a declarat Cristian Miclău – primarul oraşului Băile Herculane.
Dealtfel, cele mai multe ambuteiaje au loc la sfârşitul săptămânii, când trecerea pe lângă cădiţele de la 7 Izvoare poate să dureze chiar şi o oră pentru conducătorii auto, dar nici deplasarea pe jos nu este mai uşoară! „În perioada de după masă, începând cu orele 11.00 şi până la orele 16.00 se întâmplă acest fenomen care duce la blocarea drumului spre Baia de Aramă! Împreună cu colegii de la serviciul Poliţiei Rutiere se vor desfăşura acţiuni în vederea deblocării traficului din acea zonă!”, ne precizează edilul-şef al urbei de pe Valea Cernei.
Paul-Sever SMADU