Ascultă Radio România Reșița Live

[VIDEO] Moțiunea de cenzură va fi depusă luni și votată miercuri

UPDATE 18:00

[VIDEO] Moțiunea de cenzură va fi depusă luni și votată miercuri

Articol editat de Gerhard Chwoika, 15 iunie 2017, 16:01 / actualizat: 15 iunie 2017, 18:50

Conducerea PSD a votat joi pentru excluderea din partid a premierului Sorin Grindeanu şi pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, a anunţat preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional.

Deciziile au fost luate în unanimitate.

„Am avut o şedinţă CExN unde am discutat despre refuzul dlui Sorin Grindeanu de a respecta decizia celor două partide — PSD şi ALDE. În acest context, mai mulţi colegi, foarte mulţi, au propus excluderea dlui Sorin Grindeanu din calitatea de membru al PSD, o decizie care a fost aprobată în unanimitate, pe baza statutului, care dă această competenţă CExN. În acelaşi timp, am luat act de conferinţa de presă a purtătorului de cuvânt de la Cotroceni cu privire la răspunsul dat la adresa pe care şi eu şi dl Tăriceanu i-am trimis-o dlui preşedinte Iohanniş în care l-am informat despre deciziile de ieri. Ca atare, PSD a luat decizia, după ce ne-am consultat cu colegii de la ALDE, ca luni să se depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului, iar miercuri să fie dezbătută şi votată. Nu ne-am dorit această situaţie, recunosc că şi eu şi majoritatea colegilor am sperat că, după decizia de ieri a CExN la care din păcate dl Sorin Grindeanu nu a vrut să participe, va înţelege că astea sunt regulile democratice şi că trebuie să îşi prezinte demisia”, a susţinut Liviu Dragnea.

În acest sens, a arătat el, „PSD a luat această decizie, pe care o regretă”. „Dar aici am ajuns. Dacă ar fi dorit să nu intervină această criză politică, să nu se lungească această criză politică generată prin refuzul de a părăsi Palatul Victoria, poate am fi ajuns la o soluţie amiabilă şi astăzi poate eram la Cotroceni la consultări, în seara asta am fi avut un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi declanşam procedurile constituţionale pentru instalarea unui nou guvern„, a spus preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, din ceea ce s-a prezentat în raportul de evaluare a activităţii guvernamentale, una dintre problemele care a generat această întârziere o reprezintă şi lipsa unei coordonări efective a activităţii miniştrilor, atribut al prim-ministrului.

„Este principala atribuţie — să coordoneze activitatea miniştrilor şi să blocheze toate situaţiile care pot genera aceste întârzieri. Am discutat astăzi cu colegii mei şi despre demisiile miniştrilor prezentate ieri, au fost prezenţi şi miniştri PSD la acest CExN şi le-am spus colegilor mei ce n-am spus ieri. (…) Din păcate, în ultimele două luni, majoritatea miniştrilor, două treimi, veneau şi la mine şi la partid plângându-se de faptul că nu reuşesc să aibă o comunicare corectă, normală cu primul ministru, plângându-se de faptul că sunt blocaje administrative pe care trebuie să le rezolve primul ministru. (…) Am avut mai multe discuţii cu dl Sorin Grindeanu în această perioadă şi ne-a asigurat că se vor regla aceste lucruri. (…) Au fost mai mulţi miniştri care de mai mult timp intenţionau să plece din guvern din această cauză. Le-am cerut să nu facă lucrul ăsta pentru că am sperat că vom găsi o rezolvare, astfel încât guvernul să funcţioneze. Cea mai importantă grijă este şi va rămâne aplicarea programului de guvernare, dincolo de orice discuţie”, a subliniat Liviu Dragnea.

 

UPDATE 16:00

La această oră conducerea PSD analizează soluţiile pentru deblocarea situaţiei generate de refuzul premierului Sorin Grindeanu de a-şi da demisia. În acelaşi timp, şi conducerea ALDE discută despre modul în care se poate depăşi situaţia creată, după ce, ieri, cele două partide au retras sprijinul politic cabinetului Grindeanu.

Potrivit Constituţiei, nominalizarea unui nou premier se poate face doar după vacantarea funcţiei, iar în situaţia de faţă acest lucru se poate realiza numai printr-o moţiune de cenzură. Potrivit unor surse politice, Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD. Decizia a fost luată în Comitetul Executiv, cu unanimitate de voturi.

Biroul Executiv a mai decis depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva propriului Guvern. Este o procedură nemaiîntâlnită ca un un partid să îşi demită în forţă propriul cabinet. Se pare că la asta au ajuns şefii coaliţiei, după ce înlăturarea lui Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului s-a dovedit o misiune imposibilă. Moţiunea de cenzură ar urma să fie depusă luni!

Deputatul PSD Victor Ponta va fi numiţ cel mai probabil astăzi, în funcţia de secretar general al Guvernului.

UPDATE: După ce a rămas fără Guvern, premierul Sorin Grindeanu a refuzat ieri să-și dea demisia. În acest sens, astăzi va avea loc o nouă şedinţă în care Sorin Grindeanu va lua act de demisiile miniștrilor și printre altele există posibilitatea să fie propus un nou prim-ministru.

Grindeanu: ,,Voi rămâne în PSD, sunt membru de 21 de ani. Închid prin a sublinia ca voi rămâne premier până când Iohannis va desemna cu nume și prenume alt premier PSD. Eu vreau ca partidul din care fac parte să rămână la guvernare”

,,Mi-au cerut să întăresc relațiile cu Rusia. Am refuzat! Avem alte parteneriate”

ACTUALIZARE 23:32 ,,Eu ca premier al României am văzut această evaluare, prima dată în această seară. Ea trebuia făcută în primul rând cu mine și cu fiecare ministru în parte. Evaluarea a fost făcută de Darius Vâlcov care nu mai este membru PSD. În aceea evaluare, la nerealizări sunt incluse două puncte la care chiar Liviu Dragnea a spus că se renunță: TVA 0 la locuințe și TVA 0 la publicitate.

L-am auzit pe Dragnea spunând că nu era sigur că acest CEx se va termina cu retragerea sprijinului politic. N-aș vrea să spun că lucrurile nu stau așa, dar vă spun cum stau: în această perioadă, inclusiv în această seară, mi s-a propus șefia mai multor instituții ale statului ca să-mi dau demisia. Mi s-a propus chiar un post de ministru sau vicepremier în viitorul guvern. Nu-mi dau demisia. Trebuie să mă comport responsabil. E guvernul României, nu e guvernul CEx-ului.

,,Le mulțumesc tuturor românilor care m-au susținut. Sunt în acest partid de 20 de ani. PSD nu este pe CF-ul nimănui. Forța acestui partid a stat și stă în sutele de mii de membri și susținători.”

Știu de toate lucrurile și de tot ce s-a întâmplat și înainte de CEX. Mi s-a propus șefia mai multor instituții, doar ca să îmi dau demisia. Eu NU îmi dau demisia! Acest Guvern este al României, nu al CEX-ului.

Singura explicație este că domnul Dragnea vrea toată puterea..singur. Nu poți să înlături miniștrii pe care tu i-ai pus acolo.

Îi propun domnului Dragnea să ne dăm demisia amândoi. Cred că ce s-a întâmplat astăzi este o justificare pentru a mi se spune: ,,Trebuie să pleci, trebuie să-ți dai demisia!”

 

ACTUALIZARE 22.30

PSD a decis astăzi retragerea sprijinului politic pentru Cabinetul Grindeanu, anterior a luat aceeaşi decizie şi ALDE, partener al PSD în coaliţia de guvernâmânt. Potrivit unor surse politice, Sorin Grindeanu ar fi declarat că este dispus să demisioneze din funcţie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis va anunţa public că desemnează un prim ministru tot de la PSD.

ACTUALIZARE 22.17. Principalele declarații ale lui Liviu Dragnea, după ședința CEx:

Puteam face o evaluare superficială. Am decis să spunem adevărul, oricât de crud.

Este poate o acțiune în premieră, când un partid are curajul să facă o radiografie la șase luni de guvernare.

Trebuie să facem schimbările necesare.

Sunt măsuri deja adoptate, care au mărit salariile, dar care trebuiau dublate de un alt set de măsuri care să le susțină.

ACTUALIZARE 22.14 Coaliția PSD-ALDE îi va scrie președintelui Klaus Iohannis pentru a-l anunța că a retras sprijinul politic pentru Guvern.

ACTUALIZARE 22.05. Liviu Dragnea i-a propus lui Sorin Grindeanu să demisioneze din funcţia de prim-ministru, urmând să primească în schimb funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, vacantă în momentul de faţă, au declarat pentru News.ro surse participante la şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

Sorin Grindeanu a refuzat oferta lui Liviu Dragnea, situaţie în care liderul PSD i-a promis postul de preşedinte al Curţii de Conturi, după ce Nicolae Văcăroiu îşi va încheia mandatul sau chiar menţinerea în Guvern ca vicepremier.

Dacă Sorin Grindeanu nu demisionează, rămâne de văzut care vor fi paşii următori din PSD.

ACTUALIZARE 21.50. Un nou CEx PSD va avea loc mâine.

ACTUALIZARE 21.40. PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru guvernul Grindeanu. Decizia s-a luat cu unanimitate – 68 voturi.

Totodată, s-a decis ca cei care refuză să plece din Guvern să fie excluşi din partid.

Nu s-a votat excluderea lui Sorin Grindeanu din PSD.

ACTUALIZARE 19.35. Premierul Grindeanu a anunţat că nu se retrage din funcţia de prim-ministru. El şi-a făcut propria evaluare, din care rezultă că doar nouă măsuri din programul de guvernare nu au fost îndeplinite.

UPDATE 19.15. Premierul Sorin Grindeanu le-a spus social-democraţilor reuniţi în şedinţa Comitetului Executiv Naţional că l-au ”trezit” pe preşedintele Klaus Iohannis cu OUG 13, iar acum vor să îi dea Guvernul şi i-a întrebat de ce vor să facă acest lucru, au declarat pentru News.ro surse din partid.

”A fost OUG 13 şi nu aţi făcut nimic, eraţi aceiaşi în CEx. L-am trezit pe Klaus Iohannis cu ordonanţa de urgenţă. Acum îi daţi Guvernul. De ce?”, a spus Sorin Grindeanu în şedinţa CExN, au relatat pentru News.ro surse din partid.

UPDATE 18.45. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat oficial că partidul său i-a retras sprijinul politic lui Sorin Grindeanu şi că miniştrii ALDE au venit la şedinţă cu demisiile scrise. Depinde de rezultatul CEx al PSD ce se va înâmpla cu aceste demisii, a precizat Tăriceanu.

UPDATE 18.15 Cei mai mulţi dintre miniştrii PSD au anunţat în şedinţă că vor demisiona la cererea partidului. Sunt însă şi excepţii. Augustin Jianu (Comunicaţii), Ionuţ Vulpescu (Cultură), Gabriel Leş (Apărare), Tudorel Toader (Justiţie).

Augustin Jianu: Nu mi-a ceru nimeni demisia.

Mihai Tudose: Voi face aşa cum cere partidul

UPDATE 18.10 Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a propus retragerea sprijinului politic premierului Sorin Grindeanu.

UPDATE: 18.00. Doar 13% dintre măsurile din programul de guvernare au fost îndeplinte, în timp de 60% nu au fost realizate, arată raportul de evaluare a Cabinetului Grindeanu. Ministerul fruntaş este cel al Olguţăi Vasilescu, cu cele mai multe măsuri realizate. În schimb, la economie nicio măsură nu a fost dusă la capăţ potrivit raportului.

UPDATE 17:23  Evaluarea miniştrilor ar fi prezentată de Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe, judecat în prezent pentru fapte de corupţie.

UPDATE 17:00 Toţi miniştrii PSD şi-au semnat demisiile şi îşi vor anunţa plecarea din Guvern la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD a început miercuri, la Palatul Parlamentului, în prezenţa premierului Sorin Grindeanu şi a preşedintelui partidului, Liviu Dragnea.

La şedinţă participă şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, precum şi o serie de miniştri.

Principalul punct pe ordinea de zi este raportul de evaluare a Cabinetului Grindeanu, existând posibilitatea ca premierul să rămână fără sprijin politic din partea partidului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinuţ înaintea reuniunii CExN, că nu a cerut demisia premierului sau a vreunui ministru.

„Eu nu am cerut demisia nimănui, nici premierului, nici vreunui ministru. Este un act de voinţă al fiecăruia, dar asta spune ceva. O să discutăm şi despre aceste demisii în CExN, suntem într-o situaţie nu foarte confortabilă, dar în acelaşi timp nici nu putem lăsa ca lucrurile să evolueze exact ca până acum. Să vedem la ce decizie ajungem, este un CEx, chiar dacă unii colegi, în nişte scrisori deschise, spun că această structură nu este legitimă, este structura care a generat acest guvern şi care are nu numai dreptul de a face această analiză. Noi avem obligaţia de a face această analiză. Aici nu ne jucăm că avem noi drepturi şi putem să facem ce vrem. Suntem obligaţi să facem această analiză”, a declarat Dragnea.

sursa:AGERPRES

Etichete:
Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:40

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile. Probleme au fost raportate pe raza regionalelor Iași, Brașov și București. Compania...

Trafic feroviar afectat de condițiile meteo nefavorabile
Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 09:26

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Datele au fost transmise de Administraţia Naţională a...

Aproape 22.600 de deţinuţi au drept de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale
Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Naţional joi, 21 noiembrie 2024, 08:27

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată. Primul tren electric nou din România, model Coradia Stream,...

Trenul electric inaugurat miercuri, nu a mai funcționat joi. Cursa a fost anulată
Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 10:36

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor. Protestatarii cer revenirea la reglementările anterioare....

Protest al Federaţiei Sindicatelor Energetica împotriva noii Legi a pensiilor
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:19

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale din 2024 În contextul alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie...

Noua funcționalitate a site-ului prezenta.roaep.ro pentru alegerile prezidențiale
Naţional miercuri, 20 noiembrie 2024, 06:26

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov, a anunțat preşedintele Autorităţii pentru Reformă...

Primul tren electric va fi pus miercuri în circulaţie, pe ruta Bucureşti-Braşov
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 09:57

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a premiat, luni seara, ‘Excelenţa în jurnalism’, în cadrul unei gale organizate la...

Gala UZPR – au fost decernate premiile pentru ‘Excelenţă în jurnalism’
Naţional marți, 19 noiembrie 2024, 07:52

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat. Pană în acest moment, doar trei bănci au fost incluse. Primul serviciu...

Primul serviciu naţional de plăţi instant cu mobilul a fost lansat