Nou hram la Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh” din Reşiţa
La Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Reșița, a doua zi de Rusalii a fost una specială, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului aflându-se în mijlocul comunității parohiale.
Articol editat de Radio Resita, 5 iunie 2017, 17:21
Pentru că în ultima vreme s-au efectuat lucrări la realizarea picturii de pe iconostasul sfântului locaș, Preasfinția Sa a binecuvântat catapeteasma, după care, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie. Foarte mulți credincioși au participat la sfânta slujbă, iar cei care s-au pregătit s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Cu ocazia sfințirii iconostasului, Preasfințitul Părinte Lucian a dat și un al doilea hram bisericii din Reșița: „Acoper?mântul Maicii Domnului”!
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Reșița a fost înființată în anul 2002. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 29 august 2006, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel de Preasfințitul Lucian. Până la târnosirea sfântului locaș din data de 1 noiembrie, 2015, sfintele slujbe au fost oficiate într-o clădire amenajată corespunzător pentru desfășurarea programului liturgic.
(Ada Botezan)