1 miliard şi jumătate de musulmani intră astăzi în postul Ramadanului
Articol editat de Mirabela Afronie, 27 mai 2017, 07:56
În acest timp, prin rugăciuni şi post este comemorată revelaţia divină primită de profetul Mohammed, primele versete din Coran, scrie www.romania-actualitati.ro.
Pe întreaga perioadă a postului credincioşii se abţin de la mâncare şi de la potolirea setei, de la răsăritul soarelui şi până la răsăritul primei stele pe bolta cerească, perioada diurnă fiind marcată de aceeaşi abstinenţă totală şi în privinţa relaţiilor intime sau a gândurilor necurate de orice natură.
Pentru a marca semnificaţia deosebită a acestei luni sfinte şi ritualurile religioase se desfăşoară într-o cadenţă aparte, slujbele din moschee, denumite mukabelle, începând în fiecare dimineaţă cu citirea Coranului, urmată de predici obligatorii ale imamilor.
La aceste slujbe pot participa şi femeile, în locurile special amenajate de la etaj, ferite de ochii bărbaţilor. Seara se săvârşesc alte slujbe speciale, teraavih, cu participarea exclusivă a bărbaţilor din comunitate.
Conform religiei islamice, Postul Ramadanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, cel care i-a revelat Profetului Muhammed (Pbuh) Cartea Sfântă, Coranul. Tradiţia islamică spune că tot în această perioadă porţile Paradisului sunt deschise, cele ale iadului se închid iar diavolii sunt încătuşaţi.
În România trăiesc peste 70.000 de musulmani, cei mai mulţi dintre ei locuind în judeţele Constanţa şi Tulcea.
În comunicatul dat publicităţii ieri, de Casa Albă, preşedintele american, Donald Trump, a transmis urări pentru ramadan şi a făcut apel la pace, după atentatele din Marea Britanie şi Egipt.
FOTO: adevarul.ro