[FOTO] XU Feihong a rămas impresionat de Caraș-Severin, dar nu a promis nimic
La rândul său, diplomatul chinez a promis că va încuraja firmele din țara sa, să investească aici. El a rămas plăcut surprins de resursele pe care le are județul și de potențialul economic de la uzinele din Oțelu Roșu și Reșița:
Articol editat de Sebastian Dragomir, 25 mai 2017, 19:19
„De când am înființat această structură, am avut deja o delegație de oameni de afaceri în vizită la noi, și noi ne-am deplasat de două ori în China. Am purtat discuții și ne-am întâlnit cu peste 20 de companii. Unele au vizitat județul Caraș-Severin, au văzut oportunitățile care sunt aici, am stabilit relații comerciale, altele urmează să vină în perioada următoare. Cu respect, îl rog pe domnul ambasador să ne ajute în acest sens“, a spus într-o conferință de presă, Filipescu:
La rândul său, diplomatul chinez a promis că va încuraja firmele din țara sa, să investească aici. El a rămas plăcut surprins de resursele pe care le are județul și de potențialul economic de la uzinele din Oțelu Roșu și Reșița:
Chiar dacă ambasadorul nu a vorbit despre niciun contract concret, primarul din Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu a fost foarte încrezător după vizita de astăzi.
„Consider că putem avea o relație de afaceri foarte profitabilă. Valea Bistrei are un potențial foarte mare din punct de vedere al prelucrării lemnului și a marmurei”, a menționat edilul.
Ambasadorul chinez a purtat astăzi discuții și cu autoritățile locale și județene despre posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comerciale. Concluzia a fost una: bogățiile județului nu sunt suficient de cunoscute investitorilor chinezi, așa că trebuie făcută o promovare mai intensă, fie că vorbim de industrie, agricultură sau turism.
„A fost un bun prilej pentru a prezenta oportunităţile de afaceri pe care judeţul nostru le poate oferi, care sunt legate de UCM Reşiţa, de combinatul siderurgic din Oţelu-Roşu, de extraordinarul potenţial turistic al judeţului, dar şi de tradiţia pe care o avem în ceea ce priveşte mineritul. Judeţul nostru are nevoie de investiţii, de schimburi culturale si mai ales, de experienţa Chinei, având în vedere dezvoltarea incredibilă pe care a înregistrat-o în ultimele decenii. Sper ca la nivelul filialei Camerei de Comerţ Româno-Chineză să se stabilească relaţii de colaborare între firmele din cele două ţări, tinand cont că există deschidere şi disponibilitate din partea Consiliului Judeţean, dar şi a celorlalte instituţii din Caraş-Severin”, a declarat președintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu.
Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, XU Feihong va fi prezent mâine la Timișoara, la deschiderea expoziției Banat Agralim.
(Sebastian Dragomir)