[FOTO] „7 zile – 7 arte” continuă astăzi cu spectacolul „Dragoste și cultură – Erotopoetica”, de la Eminescu, la Baudelaire
Articol editat de Radio Resita, 16 mai 2017, 12:35 / actualizat: 16 mai 2017, 18:07
Moderatori: Adrian Stepan, critic literar și Titus Crisciu, scriitor.
„Dragoste și cultură – Erotopoetica”, de la Eminescu, la Baudelaire
De la ora 19.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură va avea loc un moment special, sub forma unui spectacol de teatru, muzică, poezie și imagine „Dragoste și cultură – Erotopoetica”, de la Eminescu, la Baudelaire cu regizorul Toma Enache, de la Teatrul de Artă București,care cuprinde muzică de la Maria Tănase, la Edith Piaf . Spectacolul se dorește a fi o întâlnire emoționantă cu gândurile și trăirile unor mari poeți, pe acorduri muzicale ale unor piese celebre, interpretate de Jezebel.
Pe scenă urcă Toma Enache, Jezebel, Oana Dragnea (muza), Puiu Pascu (pian) și Lucian Maxim. Marian Apostol, directorul Casei de Cultură și inițiatorul manifestării, ne-a informat că astăzi biletele sunt reduse cu 50 la sută.
Manifestarea „7 zile – 7 arte” continuă miercuri, 17 mai 2017, de la ora 11.00, când pe scena Casei De Cultură va avea loc spectacolul de magie și iluzionism „Magia copiilor”, cu magicianul Lorenzo Cristian.
Radio România Reşiţa este partener media al manifestării „7 zile – 7 arte”!
Anca Bica Bălălău