Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Băile Romane descoperite în stațiunea Herculane vor fi puse în valoare

Bazinele vor fi decopertate, iar la finalizarea cercetărilor vor rămâne expuse publicului.

„Ele vor rămâne la vedere… avem acest proiect la care Consiliul Judeţean Caraş-Severin ţine în mod deosebiţ bineînţeles că şi Primăria staţiunii Băile Herculane este de acord şi împreună cu noi le vom pune în valoare şi în acel moment vom pune şi panourile, ca să avem ce prezenta turiştilor! Ceea ce am găsit aici în urmă cu doi ani de zile reprezintă un unicat în peisajul din Europa Centrală pentru epoca romană, iar Băile Herculane, prin aceste bazine care vor putea fi vizitate, se înscrie pe lista staţiunilor cu obiective de patrimoniu – pe lângă patrimoniul pe care îl are Băile Herculane şi care nu poate fi măsurat în timp şi spaţiu şi nici financiar – se adaugă şi aceste monumente ridicate în urmă cu 2000 de ani!”, a mai afirmat Adrian Ardeț.

Punerea în valoare va fi realizată printr-un proiect asemănător altor obiective turistice din ţară, care se află la dispoziţia turiştilor şi a celor interesaţi să le observe, ne spune directorul muzeului din Caransebeş : „Băile termale vor fi în zona pietonală, aşa cum am spus, acolo ele vor fi scoase la vedere, vor fi acoperite cu sticlă groasă, la fel ca în diferite locuri din România, vor fi iluminate pe timp de noapte şi vor fi vizibile. Proiectul acesta îl vom demara în toamnă, când se termină şi lucrările la hotel, ca să nu îngreunăm lucrările de reabilitare a construcţiei!”

Paul-Sever Smadu

Articol editat de Valentina Adam, 8 mai 2017, 12:40

„Noi vom fi primii care vom relua cercetările şi va trebui să le punem în valoare! Am acceptat un an de zile pentru ca faţada Hotelului Traian să se termine, urmând ca în zona pietonală, anul acesta – mai precis în luna august – vom continua pe Strada Cernei lucrările de punere în valoare a bazinelor pe care le-am găsit în urmă cu doi ani de zile!”, ne-a declarat în exclusivitate Adrian Ardeţ – directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş.

Bazinele vor fi decopertate, iar la finalizarea cercetărilor vor rămâne expuse publicului.

„Ele vor rămâne la vedere… avem acest proiect la care Consiliul Judeţean Caraş-Severin ţine în mod deosebiţ bineînţeles că şi Primăria staţiunii Băile Herculane este de acord şi împreună cu noi le vom pune în valoare şi în acel moment vom pune şi panourile, ca să avem ce prezenta turiştilor! Ceea ce am găsit aici în urmă cu doi ani de zile reprezintă un unicat în peisajul din Europa Centrală pentru epoca romană, iar Băile Herculane, prin aceste bazine care vor putea fi vizitate, se înscrie pe lista staţiunilor cu obiective de patrimoniu – pe lângă patrimoniul pe care îl are Băile Herculane şi care nu poate fi măsurat în timp şi spaţiu şi nici financiar – se adaugă şi aceste monumente ridicate în urmă cu 2000 de ani!”, a mai afirmat Adrian Ardeț.

Punerea în valoare va fi realizată printr-un proiect asemănător altor obiective turistice din ţară, care se află la dispoziţia turiştilor şi a celor interesaţi să le observe, ne spune directorul muzeului din Caransebeş : „Băile termale vor fi în zona pietonală, aşa cum am spus, acolo ele vor fi scoase la vedere, vor fi acoperite cu sticlă groasă, la fel ca în diferite locuri din România, vor fi iluminate pe timp de noapte şi vor fi vizibile. Proiectul acesta îl vom demara în toamnă, când se termină şi lucrările la hotel, ca să nu îngreunăm lucrările de reabilitare a construcţiei!”

Paul-Sever Smadu

Etichete:
Spitalul Municipal din Caransebeş îşi măreşte echipa şi deschide noi compartimente
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 15:25

Spitalul Municipal din Caransebeş îşi măreşte echipa şi deschide noi compartimente

Spitalul Municipal din Caransebeş îşi măreşte echipa şi deschide noi compartimente. 4 medici au ales să-şi desfăşoare activitatea la...

Spitalul Municipal din Caransebeş îşi măreşte echipa şi deschide noi compartimente
Caraș-Severin nu scapă de probleme
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 15:13

Caraș-Severin nu scapă de probleme

Ședința Colegiului Prefectural Caraș-Severin a evidențiat existența mai multor probleme cu care se confruntă instituțiile deconcentrate din...

Caraș-Severin nu scapă de probleme
Stațiile ITP reiau verificările prin procedură manuală
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 13:10

Stațiile ITP reiau verificările prin procedură manuală

Registrul Auto Român (RAR) a adoptat o soluție temporară pentru a permite stațiilor ITP autorizate să își continue activitatea, în ciuda...

Stațiile ITP reiau verificările prin procedură manuală
Prima clinică stomatologică socială din Arad se deschide anul viitor
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 13:06

Prima clinică stomatologică socială din Arad se deschide anul viitor

În primăvara anului viitor, în municipiul Arad își va deschide porțile prima clinică stomatologică socială, Dental Life Social Arad....

Prima clinică stomatologică socială din Arad se deschide anul viitor
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 10:53

Controale în transportul rutier: 31 de măsuri dispuse de ITM Caraș-Severin

Controale în transportul rutier. Au fost dispuse 31 de măsuri de către inspectorii din cadrul ITM Caraș-Severin. În perioada 14 – 22...

Controale în transportul rutier: 31 de măsuri dispuse de ITM Caraș-Severin
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 22:04

lie Bolojan: PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena...

lie Bolojan: PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi fără niciun fel de negociere
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 20:37

S-a încheiat numărătoarea voturilor pentru turul întâi la alegerile prezidenţiale

S-a încheiat numărătoarea voturilor pentru turul întâi la alegerile prezidenţiale din România. Călin Georgescu şi Elena Lasconi au intrat...

S-a încheiat numărătoarea voturilor pentru turul întâi la alegerile prezidenţiale
Actualitate luni, 25 noiembrie 2024, 20:35

Analiză a rezultatelor alegerilor cu Adrian Cioroianu

Profesorul Adrian Cioroianu și Laura Sgaverdea au făcut luni, 25 noiembrie, o analiză a rezultatelor alegerilor din România. Un rezultat fără...