Româncele sunt încă discriminate pe piața muncii
Președintele social-democrat, Liviu Dragnea, a afirmat că în România, la fel ca în toată Europa, femeile sunt încă discriminate pe piața muncii.
Articol editat de Radio Resita, 22 aprilie 2017, 19:46
Potrivit acestuia, chiar dacă în politică și în posturile de conducere au ajuns mai multe femei, în alte domenii accesul acestora este mai dificil.
Liviu Dragnea: „Din păcate, femeile nu sunt tratate în mod egal, nu sunt tratate cinstit, nici de către autorități, nici de către angajatori. În Europa, femeile sunt salarizate cu 14% mai puțin decât bărbații pentru același gen de muncă. În România, unele date spun mai puțin cu 9%, alte date, cu 12-13%. De multe ori, femeile, când merg să se angajeze în România, sunt întrebate dacă au copil, dacă intenționează să facă copii și nu știu dacă un bărbat ar primi asemenea întrebări la angajare, nu s-ar simți jignit”. RRA