Oprirea liberei circulații în Marea Britanie va fi asumată înainte de data de 8 iunie 2017
Articol editat de Radio Resita, 20 aprilie 2017, 14:11
Șefa guvernului ar putea include totodată în platforma sa electorală angajamentul de a retrage Marea Britanie atât de pe piața unică a Uniunii Europene, cât și din Curtea Europeană de Justiție.
Vă reamintim că șefa guvernului britanic, Theresa May, a anunțat marți, 18 aprilie, că a decis ‘fără tragere de inimă’ să convoace alegeri generale anticipate pentru data de 8 iunie și a declarat că guvernul are un plan excelent în vederea negocierii termenilor ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană dar că are nevoie de unitate politică pentru punerea acestui plan în aplicare.
„Tocmai am prezidat reuniunea cabinetului unde am căzut de acord că guvernul ar trebui să convoace alegeri generale pentru data de 8 iunie”, a declarat șefa executivului de la Londra.
„Este în interesul național”, a insistat May, citată de Xinhua. Din punctul său de vedere, singura cale de a garanta stabilitatea pentru anii ce vor urma este organizarea de alegeri anticipate, potrivit Reuters.
Ea și-a avertizat totodată oponenții politici că greșesc atunci când cred că Marea Britanie va schimba cursul Brexitului. Totodată, May a acuzat în termeni duri opoziția că slăbește poziția guvernului de la Londra în cadrul negocierilor cu UE.