Rujeola face tot mai multe victime în Caraş-Severin. DSP ia măsuri!
Articol editat de Daiana Rosca, 31 ianuarie 2017, 08:50
DSP a luat o serie de măsuri în focar, măsuri legate de raportări fracvente din partea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, raportarea fișelor unice de supraveghere conform metodologiei de supraveghere a rujeolei, raportarea cazurilor la Centrul Regional de Sănătate Publică de la Timișoara, izolarea cazurilor la Secția de Boli Infecțioase. Pacienții au fost izolați în saloane separate, fără a avea contact cu alți bolnavi. Au fost, de asemenea, recoltate seruri pentru diagnosticul etiologic, s-a declanșat anchetă epidemiologică, pentru a stabili link-urile de transmitere intra și interfamiliale.
DSP Caraș-Severin a elaborat și un plan de măsuri viitoare, care prevăd mai multe raportarea obligatorie în primele 24 de ore de la momentul diagnosticului. Pacienții cu rujeolă nu vor frecventa școala timp de patru zile de la apariția erupției dar izolarea bolnavilor în comunități mari nu este recomandată. În spitale, este însă obligatorie izolarea de tip respirator. Carantina este de regulă evitată iar contacții se vaccinează la 72 de ore de la expunere. La contacții de mare risc contraindicați la vaccinare, născuții de până la un an, la gravide, adminstrarea se va face în primele șase zile de la expunere.
Daiana Roşca