Weekend cu soare şi zăpadă la munte: Se schiază în condiţii foarte bune pe pârtiile din Vest
Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 ianuarie 2017, 19:00 / actualizat: 28 ianuarie 2017, 8:17
În staţiunile montane Semenic, la Văliug şi Gărâna toate pârtiile sunt deschise, iar turiştii se pot bucura de un sfârşit de săptămână însorit şi mai cald ca până în prezent, a declarat omul de afaceri Sorin Minda.
Căile rutiere sunt accesibile şi deschise circulaţiei, iar turiştii care vor să se bucure de mai mult schi pe pârtia de aproape 6 km cuprinsă între platoul Semenic şi Casa Baraj de la Văliug beneficiază acum de transport rutier între cele două locaţii.
Chiar dacă gradul de ocupare din statiuni nu depăşeşte în timpul săptămânii procentul de 30%, administratorii pensiunilor de la munte spun că în weekend-uri fac cu greu faţă numărului mare de turişti sosiţi din toate colţurile României. (Hardy Cvoica)