[FOTO] Vă pregătiți pentru căsătorie? Poftiți la târgul de nunți!
Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 ianuarie 2017, 14:35
Dacă aveţi în plan o nuntă şi nu aţi pus la punct toate detaliile, firmele specializate vă pot ajuta. La târgul amplasat în incinta restaurantului Iris din Reșița puteți găsi rochii de mireasă, costume pentru mire, decorațiuni, prăjituri, zăpada artificială, artificii și multe surprize. Astăzi și mâine la ora 16.00 vor cânta formații live. Un element de noutate în acest an este maestrul de ceremonii adus tocmai de la București. Acesta prezintă evenimentul și alături de DJ întreține atmosfera.
,,Avem un loc pentru poze haios, unde invitații își pot alege obiecte cu care pot face poze haioase care vor rămâne amintire de la eveniment, apoi ceva mai nou pe piață, zăpada artficială care se utiliează mai mult la dansul mirilor, paharele, invitațiile de nuntă, porumbei, prăjituri, aranjamente florale și ce avem în plus față de alți ani, maestrul de ceremonii’’– a precizat organizatorul de nunți, Valentina Chivu.
,,De câtiva ani încerc să le induc oamenilor ideea că nunta nu este doar o petrecere formală, este o seară de distracție și vreau ca oamenii să-și aducă aminte mult timp de acel eveniment. Eu pot veni oriunde în țară, pot veni și cu echipa mea sau alături de dj-ul pe care oamenii l-au ales deja pentru nuntă. Costul este aproximativ 400 de euro’’– a declarat pentru Radio Reșița, maestrul de ceremonii Marian Ionescu.
În ceea ce privește rochiile, se pare că miresele aleg modelele simple în acest an iar prețurile se situează între 2.000 și 3.000 de lei în funcție de model.
,,În general anul acesta fetele merg pe simplitate, se poartă foarte mult aplicațiile 3 D, cusute manual, rochiile alai și tip sirenă, mai puțin cele de prințese’’– a declarat reprezentantul unei case de modă.
Cei interesați pot merge astăzi și mâine până la ora 18.00 în incinta restaurantului Iris din municipiul Reșița pentru a explora diferitele oferte și idei pentru nuntă.
Andreea Lupșa