[UPDATE] Drumul spre staţiunea Semenic a fost redeschis circulaţiei rutiere
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 ianuarie 2017, 12:00 / actualizat: 18 ianuarie 2017, 16:58
De la ora 11, drumul spre Semenic a fost deschis, după ce s-a acţionat toată dimineaţa pentru degajarea carosabilului. Vântul nu mai suflă şi sunt condiţii prielnice pentru schi. Timp de câteva zile vremea va rămâne frumoasă – ne-a transmis ofiţerul de serviciu al Comandamentului de iarnă al judeţului Caraş-Severin. Totodată, 5 utilaje ale firmei de deszăpezire din zonă acţionează pe tot drumul de la Reşiţa la Slatina-Timiş pentru a permite autoturismelor să circule pe acesta, dar să nu uităm, în condiţii de iarnă.
***
Drumul spre Muntele Semenic este din nou închis circulaţiei rutiere. Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin în calitate de administrator al drumului judeţean DJ 582E a luat această decizie ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Deocamdată nu se ştie când circulaţia pe tronsonul cuprins între Prislop şi staţiune va fi reluată în condiţii de siguranţă pentru conducătorii auto.