Câinii din Caraş-Severin vor fi vaccinaţi gratuit. În caz contrar riscă amenzi de până la 5.000 de lei
Articol editat de Gerhard Chwoika, 16 ianuarie 2017, 11:00 / actualizat: 16 ianuarie 2017, 12:57
Ordinul prin care stăpânii de animale erau obligaţi să îşi microcipeze câinii din locuinţe sau gospodării până la 31 decembrie 2014 a fost ignorat aproape în totalitate în judeţul Caraş-Severin, unde doar puţin peste 30% din câini au fost microcipaţi până în prezent. Din cei peste 45.000 de câini cu stăpân din judeţ, doar 13.000 sunt înregistraţi cu acte în regulă. Din lipsă de bani, oamenii refuză microciparea. Legea spune clar că nici un câine nu mai poate fi vaccinat împotriva rabiei, deşi şi această vaccinare este obligatorie, până când proprietarii patrupedelor nu plătesc pentru microciparea şi înregistrarea animalelor în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân (RECS).
Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân prevăd că proprietarii câinilor au obligaţia să identifice, prin microcipare, şi să înregistreze animalele în RECS, la medicul veterinar, în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora. Fiecare proprietar de câine are posibilitatea de a verifica veridicitatea datelor înscrise în RECS prin consultarea portalului identificării şi înregistrării animalelor de companie – www.rompetid.ro. Dispozitivul conţine un cod numeric personalizat şi unic al căţelului şi, opţional, numărul de telefon al stăpânului. Cu ajutorul dispozitivului, câinele va fi ușor de găsit în cazul în care este pierdut. De asemenea, dacă un animal este abandonat, poate fi identificat proprietarul.
La nivelul judeţului Caraş-Severin sunt în prezent aproximativ 13.000 de câini cu stăpân microcipaţi şi înregistraţi în RECS. (Hardy Cvoica)
Foto: arhiva