Întinde şi tu o mână de ajutor! Căminul de bătrâni din Anina riscă să fie închis din cauza lipsei banilor!
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 decembrie 2016, 09:19 / actualizat: 19 decembrie 2016, 11:03
Primăria şi Casa de Cultură Anina împreună cu Asociaţia cultural-artistică Făgeţeana organizează astăzi, de la ora 18.00 un spectacol umanitar. Vor urca pe scenă Valeria Toader, Lia Lungu, Ştefan Isac, Florica Faur, Iosif Puşchiţă, Elena Cozâltea, Mircea Cârţişorean şi grupul de colindători din Făget, Daniela Văcărescu şi grupul de colindători din Caransebeş, Otilia radu, Simona Nicolae, Floare Hojda Tomoiagă, Ionică Beschiu, Andreea Dragoman, Bogdan Medelean şi lista continuă. Acţiunea va avea loc la Casa de Cultură din Steierdorf şi sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să facă o faptă bună.
Căminul de bătrâni din Anina a fost înfiinţat după închiderea spitalului din localitate, are o capacitate de 60 de locuri şi aici sunt îngrijiţi bătrâni cu Altzheimer şi demenţă senilă.