Corina şi cei trei magi ai săi ajută bolnavii de cancer: Noi vrem doar ca lumea să înţeleagă că această boală este cruntă şi se poate întâmpla oricui
Articol editat de Radio Resita, 15 decembrie 2016, 13:00 / actualizat: 15 decembrie 2016, 18:40
Corina Marta este un membru al echipei noastre, care creează cel mai frumos precedent si exemplu, motivând şi pe cel sănătos şi pe cel bolnav să susţină campania umanitară “Muzică pentru viaţă”:
“În primul rând vreau să specificăm că tombola va fi sponsorizată numai de către bolnavii de cancer. Suntem patru femei bolnave de cancer și am făcut posibilă această tombolă, iar tot ce este la această tombolă va fi donat de către noi patru: dr. Liliana Bucur, Georgeta Stone, Marcela Georgeta Guduleasa împreună cu mine.
Cerem Oamenilor să ne ajute, nu pe noi, ci pe cei bolnavi de cancer și să se gândească că fac un mare Bine, fiindcă această boală-Cancerul- necesită foarte mulți bani și lumea nu are bani, de aceea trebuie să ajutăm să se vindece cât mai multă lume. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu aruncă banii în vânt, pentru fiecare leu pe care-l vor dona, vor primi ceva de la noi cei bolnavi de cancer.
Noi vrem doar ca lumea să înțeleagă că această boală este cruntă și se poate întâmpla oricui. Conform studilor unor celebre universități din Statele Unite ale Americii, în anul 2023, tot a treia persoană de pe glob va suferi de cancer.
Trebuie să ne gândim că vine Crăciunul, că suntem mai buni, că ne vom face mai buni și atunci trebuie să ne ajutăm semenii. Din păcate sunt foarte mulți oameni bolnavi și nu-i tragedia pentru cei de vârsta noastră, tragedia este că sunt foarte mulți copii și tineri bolnavi de cancer. Trebuie să ne mobilizăm să-i ajutăm. Fac apel la toți cei care vor putea din puținul lor să contribuie, să vină în Centrul Civic alături de Radio România Reșița pentru că vor fi zile extraordinare și sunt convinsă că toată lumea va rămâne impresionată de ce se va întâmpla acolo.
Nimeni nu vrea mulțumiri, nu vrea laude, eu și prietenele mele dr.Liliana Bucur, Georgeta Stone, Marcela Georgeta Guduleasa dorim ca toată lumea să fie fericită de Sărbători și să se bucure de un Crăciun Binecuvântat și dacă vrem să se întâmple așa toată suflarea reșițeană trebuie să contribuie.Vrem să ajutăm și vrem, pe cât se poate, ca bolnavii de cancer să-și treacă boala frumos”, şi-a încheiat apelul umanitar Corina Marta, un Om, care alături de cele trei prietene şi alături de milioane de oameni, suferă din cauza cancerului. Veniţi în Centrul Civic al Reşiţei, în perioada 19-24 decembrie să vă bucuraţi de cadourile şi surprizele pregătite de Corina şi cei trei magi ai săi, la tombola care se va desfăşura în cadrul proiectului umanitar “Muzică pentru Viaţă”.
Suntem cu toții un creion în mâna lui Dumnezeu și scriem o poveste de dragoste lumii, alături de aceste doamne care au găsit bunătatea şi generozitatea de-a ni se alătura într-un demers umanitar, într-o luptă împotriva cancerului, în care cronometrul nu se poate da înapoi.
Anca Bica Bălălău