Inconştienţă fără limite în Caraș-Severin. Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a urcat băut la volan, deși avea permisul suspendat
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere sub influența alcoolului.
Articol editat de Mirabela Afronie, 7 decembrie 2016, 10:12 / actualizat: 7 decembrie 2016, 11:27
Polițiștii din Băile Herculane au fost sesizați azi-noapte că pe raza localității Mehadia a avut loc un accident rutier.
Deplasaţi la fața locului au depistat că un bărbat în vârstă de 24 de ani a condus un autoturism având permisul suspendat, iar la un moment dat a pierdut controlul maşinii, a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului său de mers și a intrat în coliziune cu un podeț. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, acesta fiind transportat la Spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii Biroului Rutier din Drobeta Turnu Severin, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia recoltându-i-se probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ: