Sunteţi din Reşiţa? Locuiţi la bloc şi aveţi câine? Atunci aveţi nevoie de acordul vecinilor şi trebuie să plătiţi cheltuieli de întreţinere
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 decembrie 2016, 08:00
Locatarii care au câini sau pisici sunt obligaţi să aibă carnet de sănătate al animalului, animal care trebuie să fie sterilizat.
Proprietarii de animale de companie trebuie să ştie că este interzis plimbatul câinilor, indiferent de talie şi rasă în parcurile de pe Muncii şi din Micro IV. Decizia vine în urma numeroaselor reclamaţii de la popualaţie. Acestora li se permite însă accesul în centrul civic, Parcul Tricolorului şi Parcul Cărăşana, deoarece nu există altă cale de acces ocolitoare. În cazul plimbăriloe este obligatorie lesa, dar şi botniţa în cazul câinilor de talie mijlocie şi mare. Tot obligatorie este şi măturica, punga şi mănuşile în vederea colectării dejecţiilor.