Usain Bolt, pentru a 6-a oară, și etiopiana Almaz Ayana, cei mai buni în 2016
Articol editat de Radio Resita, 3 decembrie 2016, 12:43
„Este cu adevărat un lucru important, a reacționat Bolt, de 9 ori campion olimpic și de 11 ori campion al lumii la 100 m, 200 m și cu ștafeta 4×100 m. Când ajungi cel mai bun atlet al anului, aceasta reprezintă plata pentru munca ta foarte dificilă. Deci, a câștiga pentru a 6-a oară este la fel de important pentru mine ca și prima oară”, a spus cel care a anunțat că se retrage anul viitor, după Mondialele de la Londra.
În ierarhia masculină, finaliști au mai fost britanicul Mo Farah, care a realizat dubla 5.000 m/10.000 m la ultimele JO, ca și cu 4 ani în urmă, la Londra, și sud-africanul Wazde van Niekerk, noul deținător al recordului mondial la 400 m (43sec03/100).
În ce o privește, etiopianca Almaz Ayana a cucerit aurul olimpic la 10.000 m la Rio de Janeiro, cu un fantastic record al lumii, 29min.17sec45/100, dar și medalia de bronz la 5.000 m. Recordul lumii pe 10 km data de 23 de ani, fiind stabilit când actuala numărul 1 mondial avea doar 1 an.
La feminin, fuseseră, de asemenea, selecționate pentru titlul anului jamaicana Elaine Thompson, campioană olimpică pe 100 m și 200 m, și poloneza Anita Wlodarczyk, care deține recordul mondial la aruncarea ciocanului, cu 82,98 m.
În cadrul ceremoniei de la Monte Carlo, membrii Consiliului IAAF, publicul și familia atletismului (antrenori, jurnaliști) care votează pentru a stabili palmaresul anului i-a mai distins cu diverse trofee pe sprinterul canadian Andre De Grasse și heptatlonista belgiană Nafissatou Thiam, ”Stelele în devenire” ale lui 2016, precum și pe antrenorul decatlonistului Ashton Eaton, americanul Harry Marra.
AGERPRES