Situaţie dramatică într-un oraş din sud-vest: Locuitorii nu au căldură în plină iarnă
Articol editat de Mirabela Afronie, 3 decembrie 2016, 08:42
Oraşul a ajuns într-o situaţie dramatică, după ce termocentrala care furniza agentul termic nu a mai avut autorizaţie de mediu să funcţioneze pe cărbune. Astfel, autorităţile locale au închiriat două cazane încălzite cu păcură, dar preţul acestui combustibil este mai mare, iar puterea calorică mult mai redusă decât la cărbune, fiind nevoie de majorarea preţului gigacaloriei. Localnicii vor plăti mai mult, însă în sute de apartamente caloriferele nu se încălzesc suficient şi, în plus, din cauza avariilor repetate cauzate de o reţea termică prost reabilitată, alimentarea cu agent termic se întrerupe zilnic. RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI