Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Românii au astăzi dezlegare la peşte

Articol editat de Gerhard Chwoika, 21 noiembrie 2016, 08:57

Praznicul s-a ţinut prima dată în veacul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut Maica Domnului, a fost construită o biserică închinată ei.

Sărbătoarea este marcată cu cruce roşie în calendar, postitorii au acum dezlegare la peşte, iar sensul profund al Intrării Maicii Domnului în Templu este asociat cu intrarea creştinilor în Biserică, prin Sfintele Taine şi chemarea oamenilor la permanenta comuniune cu Dumnezeu.

„Evanghelia după Iacov“ menţionează că Ana nu putea avea copii şi că, alături de Ioachim, bărbatul ei, se ruga necontenit să fie binecuvântată cu un prunc. Cei doi aduceau jertfă în fiecare an pentru ca rugăciunile să le fie ascultate şi bine primite. În al cincizecilea an al căsătoriei lor, marele preot le-a refuzat ofranda, numindu-i păcătoşi. Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit, nu s-au îndepărtat de Dumnezeu, ci au continuat să nădăjduiască, să se roage, să ţină post, dar şi să promită că, dacă vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu.

Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Ioachim, anunţându-l că va fi tatăl unui prunc care se va umple de Duh Sfânt din chiar pântecele mamei sale şi va fi vas ales al lui Dumnezeu. Spusele vestitorului s-au adeverit şi, peste nouă luni, Ana a născut-o pe Maria, cea care, fără a cunoaşte bărbat, avea să fie Maica Domnului nostru, Iisus Christos.

Ioachim şi Ana şi-au ţinut făgăduiala şi au dus-o pe fiica lor la templu, într-o zi de 21 noiembrie, pe când aceasta avea doar trei ani. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi.

Maria a petrecut astfel 12 ani, pînă când acelaşi Arhanghel Gavriil a vestit-o că-L va naşte pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în faţa lumii, Sfânta Fecioară a părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.

Potrivit tradiţiei bisericeşti, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naşte prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale!“.

Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinţii au dus-o în Biserică, încredinţând-o preoţilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Botezătorul, a întâmpinat fecioara şi a purtat-o prin cele mai tainice lăcaşuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“.

Apoi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului şi copila a uitat de părinţii ei, care s-au întors acasă uimiţi şi mulţumiţi că Maria nu a privit înapoi.

Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, până la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămisleşte Fiul lui Dumnezeu. Informaţii despre acest eveniment din viaţa Maicii Domnului găsim în „Evanghelia după Iacov“ sau „Protoevanghelia“, o scriere apocrifă din secolul al II-lea.

Dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire“ are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfânta Scriptură (Luca I, 26-38). Despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu ne dau mărturii, informaţiile provenind din Sfânta Tradiţie şi din textele apocrife.

Tradiţii şi obiceiuri din bătrâni

În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove.

Acesta este, de altminteri, motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.

Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii.

În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.

Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată.

Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea – o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi. Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor.

De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare.

renasterea.ro