Duminică de mers la vot în Republica Moldova
S-au deschis secțiile de vot pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova, primele din ultimii peste 15 ani, relatează Unimedia.
Aproximativ trei milioane două sute treizeci și șapte de mii de moldoveni sunt așteptați la urne, până la ora 21:00. Cetățenii Republicii Moldova își pot exercita dreptul constituțional la una din cele peste 2.000 de secții de votare, unde sunt înscriși în lista electorală, potrivit vizei de reședință.
Autoritățile de la Chișinău au deschis și 100 de secții de vot în 33 de țări din lume. Cele mai multe sunt în Italia (25), urmate de România (11) și Rusia (8).
Articol editat de Radio Resita, 30 octombrie 2016, 09:47
Oamenii vor alege intre cei noua candidati care ravnesc fotoliul de presedinte. Este vorba de: liderul PL, Mihai Ghimpu; liderul PPEM, Iurie Leanca; candidatul Partidului „Partidul Nostru”, Dumitru Ciubasenco; liderul PAS, Maia Sandu; liderul PSRM, Igor Dodon; candidatul independent Silvia Radu; candidatul independent Maia Laguta; candidatul Partidului „DREAPTA”, Ana Gutu si candidatul independent Valeriu Ghiletchi.
Socialistul Igor Dodon și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, sunt favoriți să ajungă în al doilea tur de scrutin, arată cele mai recente sondaje publicate la Chișinău.
Astfel, potrivit ultimului Barometru al Opiniei Publice, Igor Dodon, candidatul Partidului Socialistilor din Republica Moldova, ar fi votat de 35,6% dintre moldovenii deciși să se prezinte la urne. El o devansează mult pe candidata PAS, Maia Sandu, aflată pe a doua poziție, cu 11,7% din intențiile de vot.
Potrivit unui studiu al Asociației Sociologilor și Demografilor, 40,5% din cei chestionați ar vota cu președintele Partidului Socialistilor Igor Dodon; iar 13,0% – cu liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu.
Sursa: ziare.com