Bio-imprimanta care poate „tipări” ţesut uman, premiată la Topul Firmelor Timiș
Acest premiu se va acorda pentru prima dată unui tânăr timişorean care a reuşit performanţa, în cadrul în cadrul Topului Firmelor organizat de CCIA Timiş pe data de 28 octombrie.
Articol editat de Mirabela Afronie, 24 octombrie 2016, 15:48
Acest premiu se va acorda pentru prima dată unui tânăr timişorean care a reuşit performanţa, în cadrul în cadrul Topului Firmelor organizat de CCIA Timiş pe data de 28 octombrie.
”CCIA Timiş acordă pentru prima dată acest trofeu şi este vorba despre un tânăr care a reuşit o performanţă inedită, de a realiza o bio – imprimantă tridimensională care imprimă ţesut uman. Acest premiu se datorează faptului că noi derulăm în continuare proiectul bazat pe inovare, pentru că de acolo avem informaţiile cu cele mai bune idei care au câştigat dincolo de spaţiul european. Premiem firmele sau persoanele cu idei novative. Încercăm să nu ne scape nimic, să nu existe în judeţ o performanţă care să nu fie prezentă pe scena noastră”, a declarat pentru AGERPRES, director general al CCIA Timiş, Florica Chiriţă.
Bio – imprimata tridimensională a fost creată în cadrul unor teme de vârf ale cercetării în terapiile avansate în cancer, biologia celulelor tumorale, medicină regenerativă, studiul celulelor stem adulte, sănătatea şi factorii de mediu şi imunoterapiile, pe care le dezvoltă OncoGen, în cadrul unei investiţii totale de 12 milioane de euro, pe fonduri europene.
Partea principală a Centrului OncoGen o reprezintă două imprimante 3D, realizate de tineri specialişti timişoreni special pentru OncoGen, care au fost deja montate în laboratoarele de cercetare.
Inginerul software Călin Brandabur, absolvent al Universităţii Politehnica din Timişoara, care a lucrat la realizarea imprimantei 3D, declara recent presei că aceasta este o producţie total românească la a cărei finalizare au contribuit specialişti din mai multe domenii, ingineri mecanici, software, medici şi cercetătorii de la OncoGen.
”Vom începe un proiect de dezvoltare a acestei imprimante pentru printarea de cartilagii, în primă instanţă, având în vedere că sunt foarte puţin vascularizate, iar după ce creştem în experienţă, în funcţie de rezultatele obţinute la nas, urechi şi genunchi, putem merge mai departe pentru a printa piele, organe mici vascularizate şi vase de sânge. Într-un viitor nu foarte îndepărtat vom printa şi organe funcţionale, rinichi, muşchi, ţesuturi mari în cazul pacienţilor cu arsuri grave”, declara presei Călin Brandabur, la începutul lunii octombrie, când a fost inaugurat OncoGen.
Prin folosirea bio – imprimantei, care permite prelevarea celulelor de la pacienţ riscul de respingere din partea organismului pentru ”printuri” este zero, iar în circa cinci ani se va putea vorbi despre tratament personalizat al cancerului, pentru fiecare pacient afectat de această maladie, fără a se mai utiliza terapiile clasice care au efecte secundare ce afectează întregul organism. AGERPRES