[AUDIO] Atenție cărășeni: verificați dacă agențiile de turism au polițe de asigurare!
Articol editat de Cristina Corocan, 6 octombrie 2016, 15:30 / actualizat: 8 octombrie 2016, 8:31
Daniel Lațcu, președintele Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural Caraș-Severin, care deține 3 dintre acestea a explicat că s-a luat această decizie peste noapte și că atunci când a dorit să încheie o astfel de poliță cu asigurare cu societățile de profil cu a fost posibil:
”Depinde de societatea de asigurări. Eu am dovada că am fost refuzat de 8 societăți de asigurare pentru faptul că am risc prea mare, fiindcă sunt prea mulți turiști. Nu am datorii la stat și restanțe la nimeni. Activitatea merge constant de 11 ani. În prezent, în cadrul firmei vindem doar bilete de avion și de autocar. Nu se vând pachete turistice, până nu vom obține polița de asigurare. O să rezolvăm situația în cel mai scurt timp, o săptămână, maxim 10 zile. Oamenii trebuie să stea liniștiți, pentru că nu închidem agenția. Nu s-a întâmplat nimic grav.
În altă ordine de idei, cred că normal era să primim o somație, un termen limită. Ori intri în normalitate, ori ți se retrage licența. Toate agențiile vor intra în legalitate. Acum este prea devreme să vorbim de pachete pentru Revelion, acestea încă nu au apărut, a spus Daniel Lațcu.”
În acest an Luxury Holidays din Reșița a oferit servicii pentru aproape 5000 de turiști.
Reprezentanți ai agențiilor de turism din Caraș-Severin, cărora le-a fost retrasă licența de funcționare, susțin că Autoritatea națională de Turism nu i-a anunțat în prealabil de această decizie. În exclusivitate pentru Radio Reșița, Marius Popescu purtătorul de cuvânt al Autorității afirmă contrariul:
”Lucrurile nu au stat chiar așa. Demersurile ANT au debutat în luna martie 2016, atunci când am făcut două tipuri de notificări. Primul a fost un soft notice, emis atunci în martie-aprilie către toate agențiile de turism care nu făceau dovada deținerii poliței de asigurare. Al doilea a fost un hard notice, trimis la câteva luni diferență, după prima notificare. Atunci am trimis recomandate poștale către toate aceste firme. Aproape 10 mii de lei a cheltuit ANT pentru expedierea acestor notificări.
În primul rând, ANT dorește să protejeze turistul. În cazul în care o agenție intra în faliment, clientul nu putea să-și recupereze banii. Noi ne dorim o piață competitive, în care toate agențiile de turism să joace după aceleași reguli, în care reglementările ANT să fie transparente și să fie la fel pentru toate agențiile de turism. Nu e normal ca unele agenții de turism să vândă foarte mult, fără poliță de asigurare față de situația falimentului sau insolvenței. Altele să cheltuiască anual sau lunar pentru această poliță de asigurare. Toate agențiile de turism să joace după aceleași reguli.
În premieră și în exclusivitate pentru Radio Reșița, Marius Popescu a afirmat că este doar începutul în ceea ce privește agențiile de turism.
”Urmărim o protecție a turistului și aceasta face parte dintr-o directivă europeană, care urmărește ca toți banii turistului să fie asigurați.
Recomandăm turistului ca înainte de a apela la o agenție de turism să consulte site-ul ANT, www.turism.gov.ro, pentru a vedea dacă firma este în legalitate.
Timpul în care o firmă poate intra în legalitate, poate obține o poliță de asigurare nu este prea lung, se poate rezolva într-o zi, după cum susține Marius Popescu. Ieri, 84 de firme au intrat în legalitate, la o zi după publicarea listei cu firmele fără licență.
A fost nevoie să intervenim în forță, pentru ca agențiile de turism să joace după niște reguli foarte clare.
Cei Care vor verifica dacă agențiile au intrat sau nu în legalitate sunt reprezentanții Direcției Generale de Control și Autoritate în Turism, care aparține de ANT.
Potrivit datelor prezentate pe site-ul ANT, în România există 3.759 agenții din care 2.374 funcționează legal. Restul de 1.385, respectiv 36% sunt: radiate la cerere (122), au licențele retrase din cauza nedeținerii polițelor legale, nerespectării legislației în domeniu sau au licențele retrase din oficiu.
Luna trecută una dintre importantele agenții de turism din România a intrat în insolvență. Agenţia de turism Mareea a anunţat că se află în insolvență şi în imposibilitate de a mai onora angajamentele asumate. În astfel de situații dacă turiştii nu acceptă soluţiile compensatorii oferite de turoperatori şi hotelieri, se pot adresa companiei care a eliberat poliţa de insolvenţă pentru aceasta, în valoare de 50.000 de dolari.
sursa foto: publika.md
Cristina Corocan