Ajutor pentru reducerea producţiei de lapte. Fermierii primesc bani fără să facă nimic
Reducerea pentru care solicită ajutor trebuie să fie de minim 1.500 kg şi de cel mult 50% din cantitatea livrată în perioada de referinţă.
Pentru a solicita ajutorul, producătorii de lapte vor depune un formular de cerere de ajutor la care vor ataşa copii ale contractelor cu prim-cumpărătorii, copii ale documente fiscale care atestă livrările –facturi, file din carnetul de comercializare, pentru livrările efectuate în perioada de reducere şi în luna iulie 2016.
Articol editat de Mirabela Afronie, 15 septembrie 2016, 22:38 / actualizat: 16 septembrie 2016, 6:26
Astfel de probleme există la nivel naţional, însă crescătorii de animale sunt sprijiniţi pentru a reduce producţia. Aceştia vor primi 14 euro pentru 100 litri, însă pentru aceasta trebuie să depună la APIA, până în 21 septembrie o cerere, la care să anexeze copii după contractele cu prim-cumpărătorii.
Beneficiarii eligibili sunt producătorii de lapte care au livrat lapte la prim-cumpărători în luna iulie 2016 şi care se angajează să reducă livrarea cantităţii de lapte într-o perioadă calendaristică de 3 luni -perioada de reducere, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent – perioada de referinţă.
Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor complete, pentru cele patru perioade de reducere care acoperă câte 3 luni calendaristice, sunt stabilite astfel:
-21 septembrie 2016, la ora 13:00, pentru prima perioada de reducere octombrie, noiembrie, decembrie 2016;
-12 octombrie 2016, la ora 13:00, pentru a doua perioada de reducere: noiembrie şi decembrie 2016, precum şi ianuarie 2017;
-9 noiembrie 2016, la ora 13:00, pentru cea de a treia perioada de reducere: decembrie 2016, ianuarie şi februarie 2017;
– 7 decembrie 2016, ora 13:00, pentru cea de a patra perioada de reducere: ianuarie, februarie şi martie 2017.